Tragedie în prima zi din an! Tânăr de 21 de ani mort în accident la Peștișani

14045

Un tânăr de 21 de ani, din Runcu, și-a pierdut viața, în această dimineață, după ce mașina în care se afla s-a izbit de un pilon din beton. Șoferul care a provocat accidentul, un tânăr de 26 de ani, a fost rănit, acesta fiind și băut.

,,Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați, în această dimineață, prin apelul 112, cu privire la faptul că pe raza comunei Peștișani a avut loc un eveniment rutier.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un tânăr de 26 de ani, din comuna Runcu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 D, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un pilon din beton.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto și decesul unui tânăr de 21 de ani, din comuna Runcu, pasager in autoturism.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 0,46 mg /l alcool pur în aerul expirat”, au anunțat reprezentanții IPJ Gorj.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspecul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here