Traficul feroviar de pe raza sucursalelor regionale CF Iaşi, Craiova şi Galaţi a fost afectat de ploile abundente, care au provocat inundaţii şi aluviuni.
Pe raza SRCF Craiova, pe linia CF Călimăneşti – Cozia, din cauza aluviunilor provocate de ploile torenţiale, traficul feroviar, în cursul nopţii trecute, a fost afectat pe ambele fire de circulaţie, iar în prezent, se circulă în condiţii normale pe firul II.
În plus, pe raza SRCF Galaţi, pe secţia CF neinteroperabilă Bereşti – Târgu Bujor – Galaţi -, terasamentul CF a fost inundat, fapt ce a condus oprirea temporară a circulaţiei feroviare (secţia CF este operată de Transferoviar Călători – TFC).
„Personalul de specialitate este permanent pe teren pentru asigurarea condiţiilor optime de trafic, dar şi pentru verificarea nivelului apelor, astfel încât circulaţia trenurilor să poată fi reluată în condiţii normale, în cel mai scurt timp de la retragerea apelor din zona căii ferate”, anunță CFR.