Traficantul „Yellow” rămâne încătușat de Paști

480

Gorjeanul pe care procurorii DIICOT Oradea l-au arestat încă din toamna anului trecut într-un dosar de trafic de droguri, el fiind creierul unei rețele ce se ocupa cu distribuția de canabis în oraș, rămâne pe mai departe în spatele gratiilor. Individul a cerut instanței de la Bihor să fie plasat în arest la domiciliu, însă magistrații au fost de altă părere, ei constatând cu această ocazie și legalitatea probelor administrate în dosar, ceea ce înseamnă că de acum încolo poate începe judecata pe fond, Badea fiind singurul inculpat încătușat din cei 13 pe care procurorii i-au trimis în judecată în acest dosar. Prietena acestuia, Minodora Ramona Suciu, este și ea plasată sub control judiciar, fiind obligată să fie permanent la dispoziția autorităților judiciare, măsura fiind prelungită acum de magistrați.
„Menţine măsura arestării preventive privind pe inculpatul B. I, aflat în prezent în Penitenciarul Oradea, luată prin Încheierea nr.181/DL/18.09.2015 pronunţată de Tribunalului Bihor, în baza căruia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 67/2015. În baza art. 348 alin 2 Cod de procedură penală, raportat la art. 207 alin 4 şi 7 Cod de procedură penală menţine măsura controlului judiciar privind pe inculpata S.M. R, dispusă prin ordonanţa din 30.09.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –DIICOT Serviciul Teritorial Oradea. În baza art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul B.I privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsură arestului la domiciliu”, au decis judecătorii bihoreni.
Ancheta procurorilor orădeni a scos la iveală faptul că Badea se aproviziona cu droguri în special de la dealeri din Timișoara, la fel cum au procedat în multe cazuri și cei care aduceau droguri în Gorj și le vindeau tinerilor din Târgu-Jiu. ”Yellow” a reușit în circa un an de zile să își formeze o adevărată rețea în Oradea, el căzând până la urmă în plasa unor ofițeri sub acoperire care s-au dat drept clienți și au reușit să îl prindă în flagrant cu drogurile asupra sa, în septembrie anul trecut individul fiind încătușat.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here