Tradițiile și meșteșugurile din Gorj, promovate în Grecia

1355

Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu anunță lansarea proiectului „Artă și Meșteșug de Ziua Națională a României”, finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Valoarea finanțării este de 80.000 de lei, fondurile fiind destinate promovării imaginii României în afara granițelor, având în vedere necesitatea de perpetuare a ideii de românism, precum și conservarea tradițiilor și obiceiurilor autohtone, în zonele unde conviețuiesc comunități însemnate de români, susține instituția.
„Proiectul contribuie la îmbunătățirea nivelului de cunoaștere a elementelor identitare românești (tradiții, obiceiuri, personalități culturale, evenimente naționale importante) pentru comunitățile românești din Salonic și Atena, prin participarea acestora la demonstrații, ateliere, spectacole susținute de experții și ansamblurile folclorice „Maria Lătărețu” al Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși” și „Cheile Oltețului” al UAT Polovragi și al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj”, anunță Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu.
Repertoriul spectacolelor va include, pe lângă piese vocale specific gorjenești, piese tradiționale din toate regiunile etnofolclorice românești, astfel ca toți participanții să se simtă parte din spectacol, în funcție de zona din România de unde provin.
Soliștii care vor încânta publicul sunt Nicoleta Lătărețu, Elena Balan, Ștefan Popescu, Ciprian Tapotă Lătărețu, Ion Drăgan, Alexandru Cioiu.
Totodată, Ansamblul „Cheile Oltețului” din Polovragi va pregăti suite de dansuri specifice tuturor regiunilor istorice românești reprezentate prin cântec în spectacol. Cei prezenți vor putea vedea și demonstrații practice ale meșterilor populari Daciana Ungureanu, Liliana Arapu, Ștefan Popescu, Nicolae Rotaru și Gheorghe Cârjă.
De asemenea, proiectul creează oportunitatea ca participanții să poată urma cursurile de arte tradiționale/meșteșuguri pe care Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu le poate oferi inclusiv de la distanță, în regim online.
„Oferta de cursuri va fi distribuită prin broșurile pe care le vom aduce încă de la primul atelier pe care îl vom desfășura în Grecia. Parteneri în proiect: UAT Polovragi, Asociația Interculturală Româno-Elenă Dacia din Atena și Asociația Românilor Carpatia din Salonic”, anunță Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.