Tradiţii – Pomana Porcului sau Ignatul, la Brădiceni

414

Crăciunul începea în ziua de Ignat şi chiar mai înainte, cu o zi două. Nu exista gospodărie la noi în sat care să nu taie porc de Crăciun. O sută de kilograme avea un porc de văduvă. „Ehei, ce vremuri!”, îşi aminteşte Moş Ion, eu eram asigurat, tăiam cel puţin zece porci în fiecare an.

Dar eu nu înjunghiam, mi-era milă, că şi porcul are suflet, dar dacă aşa a lăsat dumnezeu. De obicei, lucram câte doi. Eu cu nea Costăin, mă ţineam ca scaiul de el de pe la şaisprezece ani. Avea cai şi căruţă şi cum eram eu orfan de tată din 1916 şi de mamă, mama a murit supărată foc că pensia care o primea ca văduvă de război la o bancă aici în sat, care într-o zi a dat faliment, şi ea a rămas de cum a fost. Vrea şi ea să facă o casă mai acătării, cu două camere şi între ele cu un antreu şi cu balcon în faţă, vis de femeie. Am rămas singur şi avea grijă de mine Moş Costăin, el nu avea copii şi nici nu era căsătorit şi nici nu avea de gând. Nepoate, îmi zicea, ţine minte, însurat e niţel mai bine decât spânzurat. Eu umblu creanga şi unde îmi cade pălăria acolo mă culc. Prima dată când m-a luat cu el la tăiat porcul, un porc mare cât un bivol, că a trebuit să ţină vreo cinci oameni de el, am ţinut şi eu de un picior după ce mai întâi l-am legat cu o sfoară de dud. Ţine bine moşule, mi-a zis, eu eram o ţâră de fecior, nu-mi dăduse nici măcar mustaţa. Nu m-am uitat, mi-era milă. Avea Moş Costăin un cuţit dintr-o baionetă de la puşca lui din 1916, cu atât s-a ales el din tot războiul acela, cu toate promisiunile regelui că-i va da şi lui pământ. A dat aici, la Canton, lângă rudari dar au luat alţii, unii care nici măcar nu văzuseră războiul decât de la balcon, zicea de fiecare dată când îşi amintea şi înjura „Mama lor, de…” După ce porcul l-au tăiat, era prima dată când participam şi eu, aveam şapte ani, guiţase sărmanul porc că auzise tot satul, l-au pus pe două cătură de lemn, întins pe burtă şi au aruncat paie peste el. Stai nu le da foc, zice Moş Ion, mai întâi… Şi tata, Dumnezeu să-l ierte, a venit cu o oală până la genunchi cu ţuică fiartă şi cu nişte ulcele de lut de care se dau la Joimărele cu vin şi cu popoiul uns cu magiun. „Noroc şi la anul şi la mulţi ani!”, zice Moş Ion, „Să dea Dumnezeu!”, zice tata. Ai văzut nepoate, zice Moş Ion, trebuie să ţii bine de porc, altfel o ia la goană prin obor cu toţi în spate, al lui Ionete, într-un an, a plecat cu paiele în cârcă de era să dea foc la şopron. Mie-mi spui, zice unul mai hâtru, eu sunt păţit, mie mi-a fugit porcul din strachină, cu sângerete cu tot. Oala cu ţuică se făcuse jumătate… Focul mare, hai tată, pune paie, că ne apucă noaptea, astăzi sunt două nopţi şi o zi în 24 de ore. După ce se rumenea porcul cu paie numai, nu ca acum cu lampa de benzină sau cu arzătorul de la butelie, i se făcea cu apă nu prea fiartă toaleta de ziceai că vreau să-l pună în vitrină. Ia şi tu o bucată de şorici, pe burtă se arsese puţin, moare în sare, ha, ha ce bun e, eu ţin post Moş Ioane, azi postul nu se ţine, e dezlegare de la Dumnezeu, hai mai dă nene o ceaşcă de ţuică, Adă sare. Şi se tăia porcul făcându-i-se o cruce imediat după cap. Şi iar porcii graşi şi unsuroşi să-i mănânce oamenii sănătoşi, „Dă doamne!”, şi iar o ceaşcă de ţuică fiartă, hai să mai punem una că nu-i de colea. Fratele meu, să tot fi avut 5 ani, văzând că nu mai e foc, cam plictisit, îi zice lui Moş Ion, moşule când demontaţi porcul să mă chemaţi şi pe mine, eu merg în casă că mi-e frig. Da moşule, te chemăm, dar fă tu bine şi caută prin sculele lui taică-tu o cheie de 16! Începuse să bată vântul şi dădea cu zloată, că ziceai Doamne, doamne, dar eu aveam o căciulă dintr-un miel de astrahan că itram până la urechi în ea. Şi Moş Ion, tăia porcul de-a lungul şirei spinării, în fâşii lungi de slănină şi groase de-o palmă, asta-i Mangaliţa, zicea moşul, slănina de două palme şi uite şoriciul să-l mănânci cu buzele şi haşc cu cuţitul mai tăia o palmă, moaie-l nepoate în sare, hai ia, ce te uiţi la mine, aşa-i la tăiatul porcului. Şi se desfăcea porcul curat, fără pic de sânge, sângele fusese adunat într-o căldare, alături, de parcă îl şi vedeai în oala cu varză. Separat, se pune fiecare „piesă” de porc, slănina în fâşii, după cum am spus, într-o postavă, cu sare peste ea, slănina îşi ia câtă sare îi trebuie, zicea Moş Ion, spetiile, cea pentru naş s-o laşi mai bogată moşule, muşcheţii mari şi cei mici, iepurele şi celelalte bucăţi de pecie pentru trandafiri. Carnea de tobă separată, ficatul şi plămânul pentru caltaboşi într-o oală cu două mănuşi. Mie, mi-a dat, cum nu ştiţi, băşica udului, a porcului. Dar şi eu m-am răzbunat, l-am rugat pe tata să mi-o umfle şi până seara am şi spart-o. Jucând fotbal pe zloată şi pe zăpadă cu frate-miu şi ceilalţi copii de-o vârstă cu mine. Că Moşu Ion, tata şi cu toţi ceilalţi mai mâncau încă pomana Porcului şi i-am văzut şi erau când plecam, drumul li se cam lăţise şi ei erau cam uzi la picioare, dar veseli.
Ion Căpruciu
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here