Tractorist prins beat criță la volan

964

Un bărbat de 45 de ani s-a ales cu dosar penal, după ce a fost depistat în timp ce conducea un tractor, în stare avansată de ebrietate. ,,La data de 16 aprilie, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au depistat, în trafic, un bărbat de 45 de ani, din comuna Brănești, în timp ce conducea un utilaj agricol, pe DC 55 Brănești, în cazul căruia, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a declarat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autoturism, pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului. Bărbatul riscă să fie condamnat la închisoare.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here