Totul pentru un nou mandat de preşedinte – Înfiinţarea companiilor energetice între minciună şi hoţie (II)

19
r3Deşi lipsită de o dezbatere publică reală, înfiinţarea companiilor energetice a declanşat discuţii pro şi contra într-un climat de interese în care pur şi simplu argumentele economice, tehnice sau sociale au trecut în plan secundar. Susţinătorii ideii vorbesc despre consultarea tuturor celor interesaţi, dar uită să spună dacă au obţinut fie şi cel mai mic acord în alt segment decât cel politic. Contestatarii sunt divizaţi în două categorii: pe o parte politicieni şi sindicalişti care nu au suficiente argumente de specialitate, iar pe de altă parte specialişti nesusţinuţi de mediul politic.

Este un tablou stimulativ pentru câţiva “iniţiaţi” de a-şi subordona sistemul energetic prin acţiuni politico-administrative, garnisite cu manipulare, minciună şi dispreţ faţă de lege.

Locuri de muncă pentru clientela politică
Am văzut că opţiunile de restructurare care impun crearea a două companii energetice sunt criticabile mai ales prin prisma argumentelor de specialitate, fiind cât se poate de clar că un demers politic este antagonic cu nevoile economice şi sociale.
Demersul politic mincinos rezidă şi în fixarea de obiective incompatibile care nu pot fi atinse printr-o singură politică publică, aşa cum rezultă dintr-un document al Societăţii Academice Române. Este evident că nu se poate capitaliza sectorul(prin investiţii private pe bursă, care presupun maximizarea profitului) şi în acelaşi timp păstra locurile de muncă în sectoare care merg în pierdere, cum este cel al cărbunelui. Mai mult preţurile la consumator sunt cu atât mai mici cu cât piaţa este mai fragmentată.
Nu cred că se mai îndoieşte nimeni că această reorganizare nu poate crea locuri de muncă, ci dimpotrivă, în scurtă vreme, vor dispărea şi o mare parte din cele existente. Dacă, totuşi, numărul mediu de personal va creşte imediat după crearea companiilor, va fi rezultatul înfiinţării de posturi în structurile de conducere de la sediile companiilor, adică personal cu salarii mari şi susţinere politică şi/sau sindicală, consumatori ai fondului de salarii provenit din munca celorlalţi.
Dacă la aceste argumente economice adăugăm, prin extrapolare, exemplele recente ale disponibilizărilor în paralel cu angajări “pe criterii de încredere” (o prostie mai mare decât cel care a inventat-o, adică premierul Emil Boc) este clar că şi această reorganizare va trimite acasă tocmai pe cei care, prin competenţă, pot obţine rezultate. Lipsa rezultatelor închide „cercul vicios” pe care se vor regăsi noi valuri de disponibilizări şi doar în doi ani se vor pierde aproximativ 4000 locuri de muncă. Şi atunci perioada existenţei complexurilor energetice Rovinari, Turceni şi Craiova va fi o amintire frumoasă pentru gorjeni şi nu numai.
Unii s-au opus privatizării în timp ce o pregăteau!
Cel mai grav aspect al istoricului recentei propuneri de restructurare este bătălia pe paternitatea unei idei, în mare parte, slab fundamentate şi în acelaşi timp susceptibilă de consecinţe destul de grave pentru viitorul sistemului energetic naţional. Este atitudinea tipică în faza de lansare a unei înşelătorii, când infractorul este preocupat de problema imaginii sale în faţa victimei.
Mulţi au şi intrat în capcană legând înfiinţarea companiilor energetice de eventuale beneficii în contul minerilor şi energeticienilor. Dacă pentru aceştia este iluzoriu orice fel de avantaj mult mai real se prefigurează beneficiile susţinătorilor ideii. Interesant este că avantajele prezentei forme de organizare, reflectate inclusiv în creşteri salariale semnificative şi stabilitatea locurilor de muncă, au fost torpilate încă din 2004 de liderul sindical Marin Condescu şi mai apoi de Ionel Manţog în contul PD-L.
Dar cum minciuna are picioare scurte recent a fost dezvăluit interesul susţinătorilor companiilor energetice pentru privatizare. După un lung şir de eschivări, Manţog a recunoscut că a „prestat” şi a fost şi serios răsplătit pentu realizarea privatizării încă din 2005. Nu trebuie să uităm nici episodul intrării în faliment a ICM-ului, care putea duce la o privatizare mascată dacă nu s-ar fi intervenit, responsabil, de către oameni care au salvat, cu adevărat, sistemul, dar nu au nevoie de sublinierea meritelor pentru simplul fapt că ei nu pregătesc vreo înşelătorie.
(Va urma)
Drd. ec.,ing. Ion Răuţ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here