Irina e în vacanța de vară la bunici. Fetița de 9 ani se bucura de grădina înflorită, de livada în fructe-mbelșugată, de ciripit de păsărele și… bine-nțeles, de dragostea bunicilor…
A trecut deja o săptămână din minunata vacanță și Irina tot nu s-a săturat de frumusețea și aromele care o îmbie de pretutindeni. Acasă, în orășelul cu blocuri colorate, singura ieșire ,,în grădină” era… la piață! Aici, fiecare ieșire în curte, grădină sau livadă vine cu o surpriză, e aducătoare de nou și mulțumire… Astăzi, își ține sieși de urât… Bunica e în sat, la o vecină de la care ia lapte, iar bunicul e în livadă… Culege prune… Irina îl însoțise, de cu dimineață… zâmbise soarelui și prunelor coapte, de sub pălăriuța subțire de vară… Ținuse de o toartă coșul imens și degustase o prună: moale, fină și parfumată… cu gust și dulceață de la soare și ploaie… Realizase că își uitase păpușa în casă și ceruse voie bunicului să meargă să o ia… Acum, căuta prin toate colțurile păpușa pe care și-o luase cu sine, pusă cu grijă în geamantanul făcut de mama… O găsi, într-un târziu, așezată pe masă… Pe masa unde… Privirea îi alunecă pe un bol străjuit de un capac: ,,Ce era acolo, înăuntru?” Curiozitatea o învinse… Ridică ușor capacul: bomboaneee! Sclipitoare, de toate culorile, învelite în foiță transparentă, îi făceau cu ochiul… Să ia, să nu ia… Dorința învinse: Luă una, galbenă, o ,,decoji” cu degete dibace de ambalaj: gust de lămâie! Alta, roșie-foc: zmeură… și-ncă una: frăguțe… portocalie – portocală… verde – măr… Încercă din toate culorile: erau foarte bune! Pierdu șirul… Când privi în bol rămăseseră zece… Mâncase aproape două-treimi… Ce va spune bunica? Dar bunicul? Ieși, vinovată și frământată de păreri de rău, în livadă… bunicul încă nu terminase de cules… I se alătură și mâncă și vreo 6 prune… și un măr verde… și… Când veni bunica, Irina plângea de durere de stomac… ,,Ce ai mâncat?”, o întrebă, mirată, bunica… ,,Câteva fructe, pe care i le-am spălat la pompă”, răspunse, vădit descumpănit, bunicul… ,,Nu avea de la ce să i se facă rău… dimineața a mâncat ouă și brânză”… Irina roși… Nu apucă să spună nimic … Bunica ieși și, peste câteva minute, reintră în cameră în mână cu bolul cu bomboane… ,,De aici, cine a mâncat?”, întrebă… ,,Eu! Erau atât de bune, bunico!”, rosti Irina… ,,Bune, dar prea multe! Le-am luat pentru tine, când ne-a spus mama ta că vii la noi”… ,,Ține minte, draga mea: Ce e prea mult strică!… În tot și în toate trebuie să existe o măsură!… Se aplică și la … dulciuri”, zâmbi blând bunica… Irina coborî privirea, încurcată… Îi era rușine… Părinții o învățaseră să ceară când dorea ceva… nu să își însușească ceea ce nu era al ei… Uitase, așa de ușor, povețele părintești?… ,,Te rog să mă ierți, bunico!”… Până seara, scăpă de durerea de stomac… Restul vacanței – a fost vesel: zile lungi de vară, cu surprize, bucurii și multe, multe de văzut, aflat și învățat… Bunicii îi erau mereu aproape… Ajutând-o să înțeleagă unde greșea atunci când ceva nu mergea bine, încurajând-o să nu se dea bătută chiar dacă nu era ușor și bucurându-se alături de ea – când reușea în ceea ce-și propusese să facă! Venirea toamnei o găsi roșie în obraji ca mărul, mai înaltă și mai încrezătoare în forțele proprii… Un copil pentru care vacanța de vară fusese măsură a viitorului ce se țesea mereu…
Doina Pînișoară Dafincescu
