Toți candidații au picat concursul de la Spitalul Motru. Note rușinoase!

8547

Concursul de la Spitalul Municipal Motru, pentru ocuparea a patru posturi de asistenți medicali debutanți, a fost picat de toți cei 18 candidați participanți la examen. Niciunul nu a fost în stare să ia peste 50 de puncte, notele fiind de-a dreptul dezastruoase. Nu este pentru prima dată când șefii spitalului din Motru încearcă să recruteze noi asistenți medicali, dar se lovesc de slaba pregătire a celor care vor să lucreze cu bolnavii pe niște salarii destul de frumușele.

Nu mai puțin de douăzeci de candidați și-au depus dosarul pentru cele patru posturi de asistenți medicali fără vechime de la secția Medicină Internă și Compartiment Cronici.
La proba scrisă, organizată pe data de 25 iulie, au absentat doar doi candidați. Examenul s-a dovedit însă extrem de dificil pentru cei 18 candidați, în condițiile în care niciunul nu a reușit să ia 50 de puncte, pragul minim de promovare, echivalentul notei 5!
Cel mai „mare” punctaj a fost 42.20, care după contestație a crescut la 46.20! Șase candidați au obținut însă sub 10 puncte, cel mai mic punctaj fiind 2.40.
Această situație pune sub semnul întrebării calitatea formării și instruirii viitorilor asistenți medicali în postlicealele sanitare. În urmă cu trei ani, Ministerul Educației anunța că verifică toate școlile postliceale de asistenți medicali după ce s-a descoperit că unele diplome erau obținute fără a exista niciun fel de pregătire în prealabil. Despre rezultatele controalelor nu a mai vorbit nimeni, odată cu schimbarea fostului ministru.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here