Tot mai mulţi “cărăuşi” pe străzile din Gorj

283
Peste 300 de mijloace de transport au fost verificate, în ultimele 24 de ore de către poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, în colaborare cu specialiştii A.N.A.F., în cadrul Planului de Acţiune “Cărăuş”.

În cadrul acestor controale au fost controlate peste 300 de mijloace de transport, oamenii legii având în atenţie dacă transportatorii respectă prevederile legale care reglementează transportul de produse accizabile, cereale şi produse procesate din cereale. În total au fost aplicate nu mai puţin de 117 de amenzi contravenţionale. Dintre acestea, patru priveau protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, una se referea la unele măsuri pentru întărirea controlului în scopul combaterii transporturilor ilicite de mărfuri şi 104 la alte acte normative.
Marfă confiscată
Amenzile aplicate au depăşit suma de 35 100 lei, iar bunurile indisponibilizate au o valoare de 60 664 lei. De asemenea, a fost confiscat un mijloc de transport implicat în transporturile ilicite. Spre exemplu, un cetăţean din comuna Jupâneşti, angajat al unei societăţi comerciale din Bărbăteşti, a fost depistat în trafic cu marfă pentru care nu deţinea acte de provenienţă. Constantin L. are 28 ani şi se afla la volanul unei autoutilitare când, în Ţicleni, a fost oprit de oamenii legii. Bărbatul transporta 440 pâini, 110 chifle şi alte produse de panificaţie pentru care, deşi intenţiona să le vândă, nu a putut prezenta documente de provenienţă. Angajatul societăţii a fost sancţionat cu o amendă în valoare de 3 000 lei, fiind, de asemenea, dispusă confiscarea autoutilitarei, precum şi a produselor de panificaţie.
Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here