Torop: „Suntem mulţumiţi de reacţia deputatului Weber”

350

În cursul zilei de joi, liderul Sindicatului Funcţionarilor Publici din DGASPC SANITAS Gorj a avut o întrevedere cu deputatul Mihai Weber pentru a dezbate problema salariaţilor de la Căminul de Bătrâni Novaci. Sorin Torop, liderul sindicatului, se declară mulţumit de reacţia parlamentarului, care s-a arătat deschis şi a promis că se va implica în rezolvarea problemei sesizate de sindicalişti.

Sorin Torop, preşedintele acestui sindicat i-a transmis, miercuri, deputatului Mihai Weber o scrisoare deschisă prin care îi aduce la cunoştinţă situaţia “Serviciului de Asistenţă Socială a Persoanelor Vârstnice Novaci” cu rugămintea de a întreprinde toate demersurile necesare pentru clarificarea situaţiei şi intrarea în normalitate. A doua zi, Weber l-a invitat pe Torop la o discuţie, la cabinetul său parlamentar. În urma întrevederii, sindicalistul Sorin Torop se declară mulţumit de reacţia deputatului. „Suntem mulţumiţi de reacţia deputatului Mihai Weber. Omul este deschis şi se va implica în rezolvarea problemei sesizate de noi. De asemenea, eu voi prezenta mâine (n.r. vineri) un memoriu reprezentanţilor Federaţiei Sanitas, încercând să căutam soluţii şi pe această parte”, a precizat Sorin Torop, preşedintele Sindicatului Salariaţilor Funcţionarilor Publici din DGASPC SANITAS Gorj.

Remember!
Serviciul de Asistenţă Socială a Persoanelor Vârstnice Novaci a fost înfiinţat în anul 2005 de către Consiliul Local Novaci, prin intermediul Programului de finanţare PHARE, sub titulatura de “Centrul pentru persoane vârstnice fără suport financiar şi social” Novaci. În anul 2009 s-a reorganizat din punct de vedere juridic. Astfel în data de 5 aprilie 2009 a fost desfiinţat şi reînfiinţat în data de 6 aprilie 2009 sub denumirea “Serviciul de Asistenţă Socială a Persoanelor Vârstnice Novaci”, titulatură sub care fiinţează şi acum. În prezent serviciul are personalitate juridică fără a fi ordonator principal sau terţiar de credite ca furnizor de servicii sociale fiind încadrat ca „centru rezidenţial” pentru persoane vârstnice.
La ora actuală, la acest cămin sunt 27 de beneficiari: 26 din judeţul Gorj şi unul din municipiul Bucureşti. Provenienţa beneficiarilor este următoare: 6 din Novaci, 5 din municipiul Târgu-Jiu, 2 din Târgu-Cărbuneşti, 2 din Crasna, 2 din Bumbeşti-Jiu, 2 din Bărbăteşti, 1 din Bengeşti-Ciocadia, 1 din Roşia de Amaradia, 1 din Plopşoru, 1 din Polovragi, 1 din Tg-Logreşti, 1 din Motru, 1 din Săcelu, 1 din Bucureşti. 18 din cei 27 de beneficiari au nevoie de pampers. De aceşti bătrâni de ocupă 21 de angajaţi. Lunar, costul mediu de întreţinere pe beneficiar (materiale şi salariale) este 1.800 lei; 48.600lei este costul total pentru cei 27 beneficiari (materiale şi salariale), pe lună; anual, 576.000 lei este cost total pentru 27 beneficiari. Căminul încasează, lunar 19.384 lei de la beneficiari, iar 29.216 lei subvenţie pe lună este suma care ar trebui achitată de Consiliul Local Novaci.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.