Top 5 pași pentru construirea unui foișor la tine în curte: Este mai simplu decât ai crede!

499

Poză de Max Vakhtbovycn pe Pexels.com

Acum că vara a venit, ce poate fi mai frumos decât să te bucuri de vremea caldă din confortul propriei grădini? Un spațiu special amenajat pentru a te relaxa și a petrece timp cu cei dragi în curte îți poate aduce în viață momente valoroase de care îți vei aminti peste ani și ani. Dacă te simți creativ și îndemânatic, poți să-ți clădești propriul tău foișor în curte, iar în articolul de azi o să-ți arătăm exact cum.

Iată care sunt cei 5 pași esențiali în confecționarea unui spațiu de relaxare chiar în curtea ta:

  1. Planificarea și alegerea locației

Primul pas esențial în construirea unui foișor este organizarea activității și conceperea unui plan. Alege o locație adecvată în curtea ta, asigurându-te că este nivelată și bine drenată. Apoi, vizualizează condițiile din fiecare colț pentru a înțelege de unde bate soarele și de unde suflă vântul pentru a așeza foișorul în cea mai propice zonă. În final, asigură-te că această construcție respectă reglementările legale din zonă și nu deranjează vecinii în vreun fel.

  1. Proiectarea și alegerea materialelor

În continuare, este necesar să te gândești la designul pe care ți-l dorești.  Există numeroase stiluri și dimensiuni disponibile, de la foișoare simple din lemn până la structuri mai complexe cu acoperișuri și pereți deschiși. Cea mai simplă variantă constituie alegerea câtorva bucăți de scândură de la hornbach.ro și confecționarea unei structuri simple, urmate de un acoperiș. Desigur, în construcție mai poți folosi și metal, beton sau chiar piatră. Creează un plan detaliat al foișorului care să includă măsurători precise și o listă de materiale.

  1. Pregătirea fundației

O fundație solidă este esențială pentru stabilitatea construcției. În funcție de dimensiunile și greutatea foișorului, poți opta pentru o fundație din beton, piloni de lemn sau blocuri de beton. Cel mai important este să te asiguri că fundația este nivelată și bine fixată în sol pentru a preveni eventualele probleme structurale.

  1. Construcția cadrului

După ce fundația este gata, începe construcția cadrului foișorului. Montează stâlpii principali, asigurându-te că sunt bine fixați și aliniați. Pe urmă, instalează grinzile și elementele de susținere care vor forma structura acoperișului. Verifică constant nivelul și alinierea fiecărui element pentru a te asigura că structura este stabilă și corect construită.

  1. Finalizarea și decorarea

În final, odată ce ai terminat cadrul, este timpul să montezi acoperișul. Optează pentru materiale rezistente la soare și la ploaie precum țigla sau policarbonatul. După instalarea acoperișului, adaugă finisajele dorite: balustrade, bănci, mese și alte elemente decorative. Pentru a adăuga un plus de personalitate, poți adăuga ghirlande luminoase, plante și perdele pentru a crea un spațiu confortabil și atractiv.

În concluzie, atunci când contruiești foișorul pentru curtea ta, cel mai important este să-l faci în așa fel încât să te simți confortabil și să ai loc pentru toți apropiații tăi. Urmează cu atenție toți pașii menționați mai sus și bucură-te de zile și seri de vară calde alături de cei dragi.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here