Gorjeanul Toni Greblă ar trebui să plece din fruntea Autorității Electorale Permanente, demisia sa fiind cerută de liderii opoziției după ce instanța supremă a decis ca Alianța Dreapta Unită să fie recunoscută ca alianță electorală și să fie prezentă pe buletinele de vot din 9 iunie.
Cătălin Drulă, de la USR, și Eugen Tomac, de la PMP, cred că fostul senator de Gorj nu ar trebui să mai rămână la AEP după ce a blocat ilegal, spun aceștia, subvenția către PMP, dar s-a opus și recunoașterii ADU de către Biroul Electoral Central. „Toni Greblă trebuie să plece. Înalta Curte a desființat ieri definitiv încercarea PSD de a bloca Opoziția. Demisia sau demiterea sa e un act obligatoriu pentru restabilirea minimei încrederi în procesul democratic din România. O coadă de topor a lui Marcel Ciolacu nu poate fi garantul unor alegeri libere. Nici pe 9 iunie, nici apoi, niciodată. Marcel Ciolacu și-a pus unealta șef la AEP ca să încerce să controleze procesul electoral cu câteva telefoane. Sub conducerea lui Greblă au comasat alegerile, au tăiat subvenția legală a PMP, au încercat să blocheze reprezentantul PMP în BEC și Alianța Dreapta Unită de la candidatură. Este un bilanț negru al unui servitor istoric al PSD. Șefia lui Greblă la AEP este o jignire la adresa democrației și a electoratului, iar ea trebuie să înceteze azi”, a transmis Cătălin Drulă.
Colegul acestuia, Eugen Tomac, a explicat și el într-un amplu comunicat de presă de ce nu îl mai dorește pe Greblă în fruntea PMP. „Deși PMP a avut două congrese prin care și-a ales conducerea și a respectat întocmai prevederile legale pentru a fi consemnate modificările în registrul partidelor politice, acestea au fost supuse unui întreg mecanism procedural bine gândit cu scopul de a tergiversa validarea în instanță a voinței membrilor PMP, chiar dacă legea spune că, în 15 zile, pe cale administrativă, trebuie publicate în registrul de la Tribunalul București deciziile congresului. Astfel, după ce am anunțat public pe 17 iunie 2023, în cadrul Congresului USR, că PMP acceptă invitația de a fi parte la construcția unui pol de dreapta alături de USR și Forța Dreptei, împotriva noastră a început o adevărată campanie de hărțuire din partea actualei puteri. Pe 5 iulie 2023, printr-o decizie abuzivă a Președintelui AEP, Toni Grebla, a fost tăiată subvenția PMP. De asemenea, în luna iulie 2023, au fost declanșate controale din partea AEP, care s-au încheiat cu amenzi uriașe pe care a trebuit să le achităm în câteva zile. În toată această perioadă, AEP a încercat să acrediteze ideea falsă că PMP funcționează la limita legii, susținând că fostul președinte este reprezentantul partidului, creând un precedent periculos. Conform abordării Președintelui AEP, în perioada 10 aprilie 2022 când a fost ales până pe 14 decembrie 2022 când a fost consemnat în registrul partidelor politice, și Nicolae Ciucă, premier la acea vreme, și-ar fi însușit în mod ilegal calitatea de Președinte al PNL. Tot sub coordonarea lui Toni Greblă, Președintele AEP, a fost elaborată Ordonanța de Urgență privind comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare. Prin acest act normativ, PMP, un partid europarlamentar care are doi deputați în Parlamentul European, a fost scos din secțiile de vot, o premieră pentru alegerile europarlamentare din România. Tot la insistențele Președintelui AEP și la solicitarea reprezentantului PSD, a fost respinsă propunerea de membru BEC din partea PMP. Decizia a fost anulată ieri de către Înalta Curte de Casație și Justiție. De asemenea, în baza unei sesizări a membrului PSD în Biroul Electoral Central și cu largul concurs al Președintelui AEP, Toni Greblă, a fost respinsă Alianța Dreapta Unită. Decizia BEC a fost anulată de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar Dreapta Unită va fi pe buletinele de vot. Pentru toate aceste abuzuri, solicităm, imediat, DEMISIA Președintelui AEP, Toni Greblă. Pentru a avea parte de un proces electoral corect și transparent, avem nevoie de garanții reale, iar ele nu pot fi obținute decât prin plecarea de îndată din fruntea Autorității Electorale Permanente a domnului Toni Greblă”, a transmis Eugen Tomac. Toni Greblă a fost de-a lungul anilor prefect de Gorj, senator, judecător al Curții Constituționale, prefect de București și, în ultimul an, președinte al Autorității Electorale Permanente.
Gelu Ionescu
Cei de la USR și PMP au perfectă dreptate să ceară demisia lui greblă. Insul nu este imparțial, este infectat cu microbul psd și acum mai nou a luat și bacteria pnl. El mai are și coada de la CCR când a fost extirpat pentru motive cabaline , chiar de către cei cărora acum le face jocurile, psd istii.