Toni Greblă, apărat de soţie la Înalta Curte: “Martorii au început să-și schimbe declarațiile”

526

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție a României au fixat, joi, un termen scurt în dosarul în care fostul judecător al Curții Constituționale, Toni Greblă, este acuzat de infracțiuni de corupție. Următoarea înfățișare va avea loc pe 13 februarie, după ce au fost audiați încă cinci martori. Soția sa, Mihaela Greblă, se numără printre cei trei avocați care îl apără în procesul din Capitală. ”S-a dat un termen scurt că nu prea mai erau în grafic. A fost perioada cu vacanța și de aceea s-a dat un termen mai scurt. Se audiază martorii, ieri, au fost cinci citați, cinci audiați. Mai sunt martori de audiat, pentru că nu au fost decât șapte până acum. Au început să-și schimbe declarațiile, toți martorii care au fost audiați până acum. O să vedem după ce se va face încheierea, să vedem încheierea cu declarațiile lor ce posibilitate avem. Schimbă problema. Abia s-a început audierea. Sunt în jur de 70 de martori. Erau 54 din rechizitoriu, plus cei propuși de fiecare. Eu sunt unul dintre cei trei avocați”, a declarat pentru Gorjeanul, Mihaela Greblă, soția și avocatul fostului senator de Gorj.
Toni Greblă a fost trimis în judecată de procurorii DNA, în luna septembrie a anului trecut. Acesta este acuzat de trafic de influență, efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția în scopul obținerii pentru sine și pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, fals în declarații în formă continuată și constituirea unui grup infracțional organizat. În același dosar, inculpați sunt finul său, afaceristul Ion Bîrcină, Mihai Prundianu, administrator al unei societăți comerciale, Grecu Gheorghe și Victor Dolghi, un cetățean din Republica Moldova. Printre altele, fostul senator este suspectat că ar fi desfășurat activități comerciale incompatibile cu funcția pe care o ocupa, dar și de primirea unor “foloase necuvenite” de la finul său, Ion Bîrcină. Acesta a negat însă toate acuzațiile.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here