Polițiștii au depistat, ieri, în trafic, pe DN 67, în Motru, o autoutilitară condusă de un tânăr de 23 de ani, din comuna Cătunele, care transporta cărbune fără documente de proveniență. „Cu ocazia controlului, acesta a prezentat un aviz de însoţire a mărfii, pe o cantitate de 6.700 de kilograme de cărbune. După cântărire, s-a constatat că întreaga cantitate de cărbune transportat era de 10.500 de kilograme, iar tânărul nu deţinea documente de provenienţă pentru diferența de 3.800 de kilograme. Polițiștii au luat măsura sancţionării contravenţionale a celui în cauză, cu amendă în valoare de 500 lei, precum şi măsura complementară de confiscare a cantităţii de 3.800 kilograme cărbune, care a fost lăsată în custodia unei societăți comerciale cu punct de lucru în comuna Cătunele”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.