Tomograf nou la Spitalul Judeţean de Urgenţă

715

Începând din această iarnă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu va funcţiona un nou Computer Tomograf. Acesta va fi instalat la clădirea din strada Tudor Vladimirescu. Aparatul aparţine unei firme private, care, de altfel, deţine şi RMN-ul din Spitalul 700. Managerul SJU, Tiberiu Tătaru, spune că a reuşit să negocieze cu reprezentatul firmei respective efectuarea unui număr de 6 investigaţii pe zi pentru pacienţii din unitate, ceea ce înseamnă 200 de milioane lei vechi în plus la bugetul lunar al Spitalului Judeţean.

În cadrul şedinţei de Consiliu Judeţean din data de 30 octombrie 2014 s-a aprobat proiectul pentru modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Gorj nr. 41/17.10.2008 privind aprobarea utilizării unor spaţii, situate în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, proprietate publică a judeţului Gorj, pentru desfăşurarea unor activităţi medicale specifice.
Managerul Tiberiu Tătaru spune că este vorba despre spaţiul de la Spitalul 700, în care funcţionează RMN-ul, dar şi un spaţiu de la clădirea de pe strada Tudor Vladimirescu, unde va fi instalat un Computer Tomograf. „Este vorba despre închirierea unor spaţii, respectiv cel de la Spital 700, unde o firmă privată  are un RMN şi unul la spitalul de pe Tudor Vladimirescu, unde aceeaşi firmă va aduce un CT”, confirmă managerul Tiberiu Tătaru.

Mai multe investigaţii, mai mulţi bani pentru SJU
În contractul pe care l-a avut Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu cu firma care deţine RMN-ul erau prevăzute cinci investigaţii zilnice pentru pacienţii unităţii.
Managerul Tiberiu Tătaru a reuşit să negocieze cu reprezentantul firmei respective o majorare a numărului de investigaţii atât pentru RMN, cât şi pentru CT, ceea ce înseamnă şi o creştere a veniturilor unităţii spitaliceşti. „Am negociat şase investigaţii în loc de cinci, pe zi, atât la RMN, cât şi la CT. Acest lucru înseamnă 200 milioane lei vechi în plus la bugetul lunar al Spitalului Judeţean”, susţine Tătaru.
Noul Computer Tomograf, care va fi instalat la Spitalul de pe strada Tudor Vladimirescu, va funcţiona începând din luna decembrie, după cum a precizat Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.