Tombola de la Turceni se face

323

dumitru-galceavaNoile autorităţi din Turceni nu au renunţat la intenţia vechii administraţii a oraşului de a organiza o tombolă pentru alegătorii care au venit duminică la urne.

Primarul ales, Dumitru Gâlceavă, fost viceprimar în mandatul anterior, afirmă că nu a renunţat la iniţiativa respectivă, mai ales că există o hotărâre a Consiliului Local în acest sens. E drept că hotărârea a fost atacată în instanţă de către Prefectură, însă edilul spune că se pot găsi soluţii, mai ales că oamenii care au mers la vot de abia aşteaptă să vadă dacă vor câştiga ceva sau nu. „Există un interes major din partea cetăţenilor şi nu putem da înapoi. Nu ştiu încă în ce formă şi cum vom organiza tombola, că nu am avut timp să pune la punct toate amănuntele, dar garantat va avea loc. Au venit cam 75% din votanţi la urne şi poate ar fi venit şi mai mulţi dacă cei de la PDL nu mergeau cu două zile înainte de alegeri prin oraş şi le spuneau la oameni că s-a renunţat la tombolă. Procesul cu Prefectura încă nu este finalizat, dar de organizarea tombolei ne vom ocupa în perioada imediat următoare şi, probabil, pe 25 iunie vom da premiile prin tragere la sorţi”, spune noul primar.

Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here