Toboganele din Vladimir au ajuns la fier vechi, după ce au ruginit, timp de zece ani, în curtea primăriei!

2713

Mai multe tobogane, care au fost achiziționate cu zece ani în urmă de fosta conducere a Primăriei Vladimir, fiind recepționate în 2010 chiar de actualul edil liberal Ion Ianăși, au ajuns la fier vechi, fără să apuce să fie utilizate măcar cinci minute de copiii din comună. Edilul Ianăși a decis, înainte de pandemie, că toboganele ruginite care au costat peste 90.000 de lei cu un deceniu în urmă, bani achitați firmei producătoare prin hotărâre judecătorească, trebuie să dispară din curtea primăriei, casând obiectele peste noapte și făcându-le dispărute, fără știrea subalternilor ori aleșilor locali.

Copiii din comuna condusă de liberalul Ianăși au la dispoziție în curtea școlilor din Blândulești, Vladimir și Andreești, niște leagăne deplorabile. Echipamentele de joacă provin parcă din Evul Mediu, obiectele de muzeu fiind pline de rugină, în buruieni, într-un cuvânt, nefuncționale, și un adevărat pericol pentru micii beneficiari.
De altfel, copiii din Vladimir nu au vreun alt leagăn ori tobogan, modern, în toată comuna decât cele câteva rămase din lotul anului 2010, când primăria a plătit pentru acestea peste 90.000 de lei.
De altfel, în 2014, primăria nu apucase să plătească toboganele, ajunse acum la fier vechi, iar pentru recuperarea banilor s-a apelat la instanța de judecată.

Plătite total, primite parțial
Aşa că, de zece ani, sistemele de joacă au zăcut în curtea instituţiei, transformate în fier vechi. De altfel, o parte dintre echipamente, plătite prin hotărâre judecătorească nici nu au mai ajuns la Vladimir.
Acum, în rândul consilierilor, dar mai ales al localnicilor sunt nemulțumiri legate de felul în care primarul Ianăși a ,,măritat” vechile tobogane, fără o comisie adecvată pentru casare și fără să anunțe măcar procedura ori ce a făcut cu banii obținuți din vânzarea vechilor echipamente. Nu mai discutăm despre raportarea sumei, care nu este cunoscută de nimeni.
Câteva au mai rămas în curtea școlii din Andreești, dar, mormanul urmează, probabil, să aibă aceeași destinație, în timp ce banii se pierd la fel ca și urma vechilor tobogane.
Interesant este că, toboganele care au dispărut din curtea Primăriei Vladimir există încă în contabilitatea instituției publice, înregistrate ca mijloace fixe, deoarece au o valoare de peste 90.000 de lei. Faptic însă acestea nu mai există, singurul care trebuie tras la răspundere fiind primarul Ianăși.
ANAMARIA STOICA

1 COMENTARIU

  1. Curtea de conturi la verificarea ce o va efectua va avea grija sa le impune persoanelor vinovate, mai ales ca locuitorii comunei vor actiona in virtutea legii ca sunt banii lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here