,,Toamna, la Săvoiu!” – Festival cu sute de copii, părinți și profesori

2076

Timp de două zile, cea mai mare școală gimnazială din Târgu-Jiu, ,,Constantin Săvoiu”, a fost locul în care elevii de la clasele primare și gimnaziale, au sărbătorit Toamna, într-un program amplu, cu implicarea profesorilor, copiilor și părinților.

După ziua de miercuri, atunci când cei mici au avut paradă, expoziție de dovleci, mese cu toate bunătățile toamnei, dar și dansuri, iată că și ieri, sute de elevi, din 20 de clase de gimnaziu, au umplut curtea școlii, așezând ca într-o veritabilă expoziție tot ce au pregătit mai bun în familiile lor.
Elevii, îmbrăcați în haine populare, au adus multă veselie și au animat atmosfera dansând în hore și sârbe tradiționale.
De asemenea, mesele îmbelșugate au fost aranjate cu multă atenție la detalii astfel încât să surprindă varietatea legumelor, fructelor și tuturor produselor pe care le așază oamenii gospodari în cămara din fiecare casă. dar, imaginile vorbesc de la sine.
Cele două zile intitulate ,,Toamna la Săvoiu” au fost pregătite cu două săptămâni înainte, fiind implicate toate cele 55 de cadre didactice sub coordonarea conducerii Școlii Gimnaziale ,,Constantin Săvoiu”, director prof. dr. Panduru Corina și director adjunct prof. înv. primar Ramona Mihaela Frățilescu.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here