Toamna…

270

Fă-mă toamnă să-ți fiu strop de ploaie. Apoi fă-mă copac să-ți pictez chipul cu frunze ce se prăbușesc. Ia-mă lună să-ți fiu lumină și să te veghez. Prefă-mă Crăiasă și promit să-ți fiu vârtej al inimii într-o multitudine de culori arămii. Dacă vrei, schimbă-mi trupul cu cel al unui urs, astfel voi hiberna mult timp înăuntrul sufletului tău care-mi ține de cald. M-aș preface frunză de plop, ți-aș foșni la ureche cuvinte misterioase, te-aș abate din drumul tău și te-aș picta în tabloul celulei iubirii să nu mai pleci niciodată. Dacă vei încerca să evadezi, ploaia torențială îți va uda hainele pline de noroi și ușor, ușor te vei întoarce pe același drum bătătorit de sete de liniște și miracole. În vis, vino și îmbată-mă cu mustul proaspăt, să simt gustul dulce al strugurilor din toamnă. În același timp ajută-mă să visez alături de tine, să număr stelele până în momentul în care soarele va răsări; hai să privim apusul zilelor ploioase și să simțim lacrimile cerului ce ne pătrund adânc în suflet și care se imprimă ca un tatuaj ce nu poate fi șters decât cu sărutarea reciprocă. Știi ceva? Ceea ce mi-aș dori de la tine în apusul lui septembrie este ca Tu să fii acolo, să-mi pictezi frunze arămii pe pleoape și să trezești în mine vibrația unor noi orizonturi.Sfârșit de Octombrie… M-aș prinde de cămașa ta în carouri. Acea cămașă pe care deseori am purtat-o eu în zilele ploioase ale toamnei aurii. Am încercat să-ți pictez zâmbetul sub forma zilelor de luni și marți, vineri și sâmbătă. M-am străduit să decupez ochii tăi schimbători asemeni frunzelor. Ah, și cât îi iubesc de tare. Apoi m-am strecurat foșnindu-ți la ureche tainele ecoului sufletului meu. Nu le-ai aflat până acum… Poate niciodată nu o vei face, poate că altcineva le va găsi și le va așterne cu grijă pe foile goale ale trecutului, foi pe care le-am șters, nu cu buretele, ci cu penița iertării.
Ștefania-Mihaela Duțu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here