Toaletele Şcolii Generale Arcani, verificate de IŞJ Gorj

320

În cursul zilei de ieri, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, au efectuat un control inopinat la Şcoala Generală Arcani, despre care Gorjeanul a relatat, la începutul acestei săptămâni, că nu are autorizaţie sanitară din cauza toaletelor neconforme.

După ce au intrat prin clase, membrii echipei IŞJ Gorj au cerut să vadă unde îşi fac nevoile elevii şi dascălii şcolii, cele văzute fiind consemnate, urmând ca inspectorii să solicite autorităţilor locale din Arcani să rezolve urgent problema. DSP Gorj aşteaptă, de asemenea, ca unitatea de învăţământ să adune documentele necesare în vederea autorizării, documente aşteptate de instituţia sanitară menţionată. De altfel, nu numai dascălii şi elevii şcolii au parte de condiţii improprii când au nevoie la toaletă, ci şi angajaţii Primăriei Arcani, cât şi primarul Vasile Popescu, care în două mandate, şi conducând o localitate situată la nici 15 km de Târgu-Jiu, nu a dat semne că l-ar interesa să rezolve problema în cauză.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here