Toaletă publică în valoare de aproape 1 miliard de lei

531

toaleta publica (4)Turiştii care vizitau, până acum, Parcul de la Coloana Infinitului din Târgu Jiu, trebuiau, efectiv, „să ţină” până când, luând-o pe Calea Eroilor înapoi, ajungeau în Parcul Central unde îşi puteau satisface nevoile…

fiziologice la toaleta publică. Acest lucru nu se va mai întâmpla, însă, municipalitatea dotând parcul cu un grup sanitar în valoare de aproape un miliard de lei vechi. Potrivit primarului municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, realizarea unei toalete publice în Parcul de la Coloana Infinitului era o necesitate. „Este un obiectiv foarte necesar pentru această zonă pentru că foarte mulţi turişti care veneau în parcul de la coloană, primul lucru pe care îl făceau era să îi întrebe pe cei de la poliţia comunitară de un grup sanitar. De aceasta am considerat că este, practic, un obiectiv important”, a spus edilul. Clădirea este amplasată într-un colţ al parcului şi a costat în jur de 900 de milioane de lei vechi, având toate dotările necesare. Pentru a se evita degradarea investiţiei, Cârciumaru a declarat că va exista personal de supraveghere, pe timpul zilei fiind angajat un paznic în timp ce noaptea, responsabilitatea revenind poliţiştilor comunitari. „S-a realizat acest obiectiv şi este încă un pas în a asigura condiţii foarte bune pentru turiştii care ne vizitează oraşul”, a completat primarul. Toaleta va fi dată în folosinţă începând de luni, iar cei care o vor folosi nu vor fi nevoiţi să scoată bani din buzunar, accesul fiind gratuit. Mai în glumă, mai în serios, Cârciumaru a mai spus şi că, dacă ar instaura o taxă de intrare, „s-ar face bani mulţi la câţi turişti au întrebat şi au vrut să folosească o toaletă în această zonă”.
Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.