TNL Gorj, de partea lui Radu Angheloiu

352

Candidatul Radu Angheloiu va fi susţinut la alegerile interne din PNL Gorj şi de Tineretul Naţional Liberal. Membrii TNL îşi exprimă, totodată, entuziasmul pentru faptul că, după o perioadă de 5 ani în care tinerii au fost mereu în opoziţie în interiorul propriului partid, în PNL Gorj există un cadru adecvat desfăşurării unor alegeri corecte, democratice şi de bun simţ.

Conform Statutului PNL şi al Regulamentului de Aplicare al Statutului, TNL Gorj va fi reprezentat la Conferinţa Judeţeană a PNL Gorj de către preşedintele organizaţiei, de un vicepreşedinte şi de către preşedinţii de organizaţii locale care au fost desemnaţi ca delegaţi ai localităţilor din care provin. În urma şedinţei Biroului Permanent Judeţean al TNL Gorj de luni, 12 iulie 2010, s-a hotărât ca vicepreşedintele ce va fi delegat alături de preşedintele organizaţiei la Conferinţa judeţeană a PNL Gorj să fie domnul Alin Huică. ,,În cadrul aceleaşi şedinţe, prin vot, tinerii liberali au hotărât să acorde întreaga susţinere domnului Radu Angheloiu, pe care aceştia îl consideră ca fiind o soluţie viabilă pentru PNL Gorj”, se arată într-un comunicat de presă al TNL Gorj. “Hotărârea pe care eu şi colegii mei am luat-o în cadrul şedinţei de luni este rezultatul unei dezbateri civilizate ce a avut ca scop alegerea celei mai corecte soluţii atât pentru PNL Gorj, cât şi pentru TNL Gorj. Cu toţii vedem în domnul vicepreşedinte Angheloiu o personalitate politică liberală care prin experienţa sa politică are capacitatea de a întării PNL Gorj şi de a-l poziţiona mult mai bine în următoarele competiţii electorale”, a precizat Octavian Ghiţă, preşedintele TNL Gorj.

A.S.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here