Tismana va avea o ambulanță SMURD, garată în oraș!

581

În incinta Gărzii de Pompieri nr.2 Tismana va fi realizat un spațiu în care își va găsi locul o ambulanță SMURD și echipajul în dotare, adică trei persoane specializate în astfel de intervenții, selectate din rândul angajaților ISU Gorj. Decizia aparține Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, aceasta fiind susținută de autoritățile locale care au și aprobat joi, în ședința de Consiliu Local Tismana, acordarea a 25.000 de lei de la bugetul local pentru realizarea garajului și a spațiului necesar pentru angajații de pe ambulanța SMURD. Investiția trebuie să fie funcțională până la finalul acestui an.

Orașul Tismana va fi dotat cu o ambulanță SMURD, ce va avea garajul în incinta gărzii de pompieri din localitate, confirmă și primarul localității, Marian Slivilescu, acesta explicând că mașina și echipajul va deservi localitatea în caz de accidente și prim ajutor, asta mai ales că orașul se află la 35 de km de cel mai apropiat spital. “Am prezentat solicitare IGSU și proiectul Consiliului Local și, joi, s-a și aprobat alocarea sumei cu 25.000 de lei pentru amenajarea spațiului de garare a autovehiculului, pentru realizarea sălii de depozitare a materialelor și a spațiului pentru personal. Până la finalul acestui an, ambulanța va fi garată în oraș”, a spus primarul Slivilescu. De altfel, când va fi cazul, pacienții vor fi aduși și la Centrul de Permanență din localitate, până la sosirea ambulanțelor de la Târgu-Jiu. Cazurile ușoare vor fi transportate apoi la spital.
A.STOICA

2 COMENTARII

  1. Te lauzi degeaba d-le nu e meritu tau este meritul pompierilor ei au tinut sa aduca smurdu la Tismana ca despre tine o lua cei de la novaci tu nu esti bun de nimic multumim POMPIERILOR

Dă-i un răspuns lui mihai Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here