Tismana: Femeie încarcerată în accidentul de azi-noapte

603

Un accident rutier s-a produs azi-noapte în orașul Tismana, una dintre cele două femei care se aflau într-un autoturism rămânând încarcerată.
”La fața locului s-au deplasat o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul instituției noastre, precum și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, echipajele de intervenție constatând că, la momentul impactului, în autoturism se aflau două persoane de sex feminin, iar una dintre acestea rămâsese încarcerată.
Colegii nostri au intervenit pentru extregerea victimei din autoturism, aceasta fiind preluată în stare de conștiență de către echipajul medical și transportată ulterior la spital.
Cea de-a doua persoană a suferit leziuni minore, a fost evaluată medical la fața locului, dar a refuzat să fie transportată la spital”, a transmis ISU Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here