Tismana: Bărbat reținut pentru tâlhărie și violență în familie

675

La data de 12 august 2024, polițiști din cadrul Poliției Orașului Tismana au fost sesizați prin SNUAU 112 de către o femeie, de 49 de ani, din localitate, cu privire la faptul că în timp ce se afla la locuința din satul Celei, fostul său soț, în vârstă de 55 de ani, ar fi pătruns fără drept, în curtea locuinței, moment în care ar fi bruscat-o și i-ar fi sustras ochelarii de vedere de pe cap și telefonul mobil din mână. Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, s-a constatat că în urma chestionării victimei și întocmirii formularului de evaluare a riscului, a rezultat că în cauză se impune emiterea ordinului de protecție provizoriu.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată, și violență în familie. Față de acesta a fost luată măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru o perioadă de 24 ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propuneri corespunzătoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.