Tinerii liceeni, faţă în faţă cu reprezentanţii autorităţilor locale din Târgu-Jiu

440

“Informaţia înseamnă putere! Fii puternic!” este programul de traininguri de educaţie civică derulat de Institutul European pentru Democraţie Participativă – Qvorum în licee din toată ţara, începând cu 2010.

În perioada februarie – martie 2014 au luat parte la acest proiect peste 100 de elevi şi profesori ai Colegiului Naţional “Tudor Vladimirescu”, Colegiului Naţional “Spiru Haret”, Colegiului Tehnic “Ion Mincu” şi Colegiului Tehnic “Henri Coandă” din municipiul Târgu-Jiu.
Cu scopul de a crea premisele unui dialog structurat între tineri şi decidenţii locali, Institutul European pentru Democraţie Participativă – Qvorum a organizat o dezbatere între participanţii la acest program şi reprezentanţii autorităţilor publice locale: domnul Florin Cârciumaru, Primarul Municipiului Târgu-Jiu şi doamna Cristina-Elena Rădulea-Zamfirescu, Secretarul judeţului.
IMG_4756Temele abordate au privit subiecte precum:
-Perspective pentru tineri pe piaţa forţei de muncă din municipiul Târgu-Jiu
-Planul urbanistic al oraşului
-Lipsa pistelor de bicicletă
-Problema burselor şcolare
-Strategia energetică pe termen mediu şi lung
-Degradarea operelor lui Constantin Brâncuşi
-Dezvoltarea antreprenoriatului local
-Bugetul local
-Agroturism
În cadrul dezbaterii, Primarul Municipiului Târgu-Jiu Domnul Florin Cârciumaru i-a încurajat pe elevi să se implice mai mult în viaţa comunităţii lor şi i-a invitat la un dialog deschis şi permanent pe problemele identificate de ei la nivel local, menţionând că: „dacă nu deţii informaţii de la cetăţeni, ca instituţie publică îţi este greu să te organizezi şi să îţi desfăşori activitatea (…)Eu întotdeauna încerc să menţin o relaţie cu cetăţeanul prin întâlniri directe”.
Proiectul “Informaţia înseamnă putere! Fii puternic!” este implementat de către Institutul European pentru Democraţie Participativă – Qvorum şi finanţat de Fundaţia Hanns Seidel şi are ca obiectiv creşterea nivelului de cultură civică şi de implicare în viaţa societăţii în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani.
Gabriela Sinca

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here