Tinerii gorjeni, aşteptaţi în structurile armatei

371
Tinerii care sunt atraşi de o carieră militară au, în această perioadă, posibilitatea să îşi îndeplinească visul, atât fetele cât şi băieţii fiind recrutaţi, la Centrul Militar Judeţean Gorj. Astfel, fie că vor să urmeze cursuri liceale sau superioare, fie că vor să se încadreze în postul de soldat – gradat voluntar, cei interesaţi sunt aşteptaţi la Biroul de recrutare.

Din ce în ce mai mulţi tineri îşi îndreaptă privirea spre o carieră militară, mai ales de când stagiul militar nu mai este obligatoriu. Astfel, în structurile MAI ajung doar oameni care vor să urmeze un astfel de stil de viaţă. În această perioadă au început înscrierile pentru admiterea în instituţiile de învăţământ din Ministerul Apărării Naţionale. La un colegiu militar liceal pot aplica elevii clasei a VIII-a sau absolvenţii învăţământului gimnazial care nu au mai mult de 16 ani la data începerii anului şcolar. Pentru instituţiile militare de învăţământ superior, anume ofiţeri, se pot înscrie elevii din ultima clasă de liceu sau tinerii care au absolvit aceste cursuri, deţin o diplomă de bacalaureat şi au maxim 24 de ani, împliniţi anul viitor.
Şcolarizare gratuită
Cursurile, indiferent că este vorba despre cele liceale sau superioare, au caracter gratuit, la fel ca şi cazarea, echipamentul şi hrana. Potrivit comandantului Centrului Militar Judeţean Gorj, locotenent – colonel Constantin Ilie, „Cariera militară oferă posibilitatea de a beneficia de o serie de avantaje dintre care cele mai importante sunt calificarea profesională, siguranţa locului de muncă, echipament şi hrană gratuite, posibilităţi de promovare, salariu care asigură un trai decent, acces la facilităţile de recuperare, sportive şi recreative ale Ministerului Apărării Naţionale, inclusiv asistenţă post carieră”. De asemenea, pentru ocuparea funcţiilor de soldat – gradat voluntar în Armata României, arma „Auto”, tot la Centrul Militar Judeţean Gorj se recrutează tineri de ambele sexe, care au absolvit cel puţin un liceu sau o şcoală de arte şi meserii, indiferent dacă au împlinit sau nu stagiu militar şi au maxim 26 de ani. Candidaţii trebuie să posede permis de conducere, categoriile B şi C.
Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here