Tinerii care au provocat distrugeri în Rovinari, neidentificaţi de procurori

96

retinuti (1)Procurorii Parchetului Târgu Jiu au anunţat ieri că nu se impune sesizarea instanţei de judecată în cazul celor patru persoane reţinute de poliţişti la Rovinari pentru că ar fi pătruns pe scara unui bloc şi ar fi distrus toate uşile de la etajele 1-4.

,,Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, după audierea învinuiţilor şi examinarea probatoriului administrat, au apreciat că nu se impune sesizarea instanţei de judecată, pentru luarea măsurii preventive a arestării ori luarea unei alte măsuri restrictive de libertate, întrucât nu s-au conturat, nici măcar indicii rezonabile că cei în cauză sunt autorii faptelor sesizate”, se arată într-un comunicat emis de Parchetul Local. Potrivit anchetatorilor, cele patru persoane făceau parte dintr-un grup de 30-35 de persoane care s-au aflat la faţa locului, dar nu au fost identificaţi şi nici audiaţi, până la momentul reţinerii de către organele poliţiei judiciare. În raport cu rezultatul cercetărilor, după completarea probatoriului, potrivit îndrumărilor şi dispoziţiilor retinuti (2)procesuale dispuse de procurori, se va aprecia asupra măsurilor ce se impun potrivit dispoziţiilor legale. Poliţia din Rovinari a fost sesizată, pe 7 august, de un localnic, cu privire la faptul că un grup de persoane tulbură grav liniştea publică pe scara unui bloc din oraşul Rovinari. ,,La faţa locului s-a deplasat un poliţist şi un jandarm, care au identificat patru persoane, despre care au presupus că sunt cei care ar fi provocat scandal, ar fi proferat cuvinte, ameninţări şi expresii jignitoare şi ar fi provocat panică şi nesiguranţă în rândul locatarilor, deoarece au pătruns pe scara unui bloc şi ar fi distrus toate uşile de la etajele 1-4. Ulterior, au sosit şi alţi lucrători de poliţie, care i-au condus pe cei patru la sediul Poliţiei Oraşului Rovinari, unde după efectuarea cercetărilor sub aspectul infracţiunilor de distrugere, ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii şi liniştii publice, au dispus reţinerea acestora pentru o durată de 24 ore, urmată de propunerea organelor de poliţie de arestare preventivă”, se arată în acelaşi document.

A.S.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here