Sfârșitul săptămânii trecute a reconfirmat faptul că atletismul gorjean are în continuare resurse, sportivii de la CS Pandurii Târgu Jiu reușind să se remarce din nou cu o serie de rezultate notabile.
Victor Coandă, unul dintre tinerii pe care antrenorul Ion Bură pariază pentru un viitor frumos, a terminat finalele Campionatului Național al juniorilor 2 la atletism obținând două titluri de campion. Coandă a câștigat proba de 1500 metri cu timpul de 4 minute, 10 secunde și 38 sutimi, iar pe cea de 800 metri cu timpul de un minut, 57 secunde și 91 sutimi.
Cu un salt de 1,60 metri, Adina Amzucu a devenit vicecampioană națională în proba de săritură în înălțime.
Cristi Constantinescu