Tinerii acuzați de tâlhărie calificată, arestați la domiciliu

470

Cei trei tineri cu vârste cuprinse între 17 și 19 ani, din comuna Țânțăreni, reținuți, marți, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, au fost arestați la domiciliu, miercuri, pe o perioadă de 30 de zile. Decizia a fost luată de magistrații Judecătoriei Târgu-Cărbunești și nu este definitivă. Aceștia sunt cercetați de polițiști, după ce un bărbat de 42 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, a declarat că, pe 18 octombrie, în timp ce se afla în Gara Țânțăreni, trei persoane necunoscute l-ar fi deposedat de 200 de lei şi un telefon mobil, prin folosirea violenţei. ”În urma unor activități specifice, polițiștii specializați în investigații criminale, în colaborare cu polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești, cu sprijinul de specialitate al Serviciului de Operațiuni Speciale Gorj și al unei grupe de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, i-au identificat pe cei trei tineri, fiind, totodată efectuată o percheziție la domiciliul unuia dintre cei trei tineri, ocazie cu care au fost identificate mijloace materiale de probă”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here