La invitația parlamentarilor PSD Gorj, un grup de 20 de tineri din cadrul TSD Gorj au vizitat, pe 25 mai 2021, Parlamentul României, a doua cea mai mare clădire din lume, după Pentagon. Ghidul care a însoțit grupul a obținut accesul în cele mai importante săli ale Palatului Parlamentului. Grupul a fost însoțit de președintele TSD Gorj, Marius Cuțitoiu. Alături de Mihai Weber, Cristinel Rujan și Claudiu Manta, la discuțiile cu tinerii a participat și fostul ministru al Muncii, Marius Budăi.
,,Pentru PSD, organizația de tineret este foarte importantă. Îmi doresc să îi implic pe acești tineri în activitatea politică a PSD, dar mai ales vreau să fiu un sprijin pentru ei în actul de cunoaștere. Am profitat de ridicarea parțială a restricțiilor în contextul pandemiei de COVID-19, astfel că vor mai fi și alți tineri din organizația de la Gorj pe care îi voi aduce să viziteze clădirea în care funcționează Parlamentul României”, a declarat deputatul Mihai Weber, președintele PSD Gorj.
A.S.