Tineri reţinuţi după 24 de furturi

432

Doi tineri, unul în vârstă de 17 ani, iar celălalt de 18, suspectaţi că ar fi autorii a nu mai puţin de 24 de infracţiuni de furt calificat, au fost reţinuţi zilele trecute de poliţişti.

Potrivit anchetatorilor, cei doi ar fi comis furturile în perioada ianuarie – august 2015. “Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Investigaţii Criminale au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj doi tineri, de 17, respectiv 18 ani, din localitate, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, în ianuarie – august a.c., cei doi tineri ar fi săvârşit un număr de 24 de infracţiuni de furt calificat din locuinţe, societăţi comerciale, tonomate şi alte furturi de subzistenţă de pe raza localităţii”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Joi, cei doi tineri au fost prezentaţi magistraţilor cu propuneri legale.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here