Ţine cu dinţii de un penal! Ordinul lui Văcaru îl lasă rece pe vicele de Padeş

660

Viceprimarul cu atribuţii de primar din Padeş, Serafim Antonie, refuză sistematic să pună în aplicare un ordin al prefectului de Gorj, Alin Văcaru, legat de suspendarea din funcţia de contabil al primăriei a agentului agricol condamnat penal la închisoare cu executare, pe fond, într-un dosar de înşelăciune. Astfel, deşi ordinul a ajuns la Primăria Padeş în jurul datei de 20 decembrie 2015, nici până în prezent, liberalul care conduce instituţia publică nu a catadicsit să-i dea atenţie, darămite să-l pună în aplicare. Serafim Antonie preferă astfel să ţină de scaunul penalului Ion C. Băloi, deoarece prin semnătura respectivului s-au cheltuit anapoda, la final de an, sume importante de bani publici.

În a doua jumătate a lunii decembrie a lui 2015, Prefectura Gorj a cerut, în scris, conducerii Primăriei Padeş suspendarea agentului agricol Băloi care, în mod injust, îndeplineşte sarcinile de contabil al instituţiei publice comunale. Motivul invocat de Instituţia Prefectului Judeţului Gorj era că respectivul funcţionar nu poate ocupa poziţia în cauză urmare a condamnării sale pe fond. De mai bine de două săptămâni, ordinul lui Văcaru este doar o hârtie aruncată neglijent pe biroul noului şef al administraţiei comunale, Serafim Antonie declarându-se în faţa subordonaţilor săi drept un susţinător pe funcţie a penalului Băloi.
Reamintim că, la începutul lunii trecute, Gorjeanul semnala că banii Primăriei Padeş au ajuns să fie gestionaţi, încă din noiembrie, de un inculpat, trimis în judecată în 2014 de către procurorii DNA într-un amplu dosar de înşelăciune, Ion C. Băloi fiind totodată vizat şi într-un alt dosar aflat în lucru la Direcţia Naţională Anticorupţie. În paginile publicaţiei se arăta că Băloi are averea sub sechestru, dar cu toate acestea a fost promovat de la Serviciul Agricol la Contabilitate prin bunăvoinţa noului ales din fruntea Primăriei Padeş. Băloi are de altfel şi doi aghiotanţi, în funcţia în care a fost numit, mai exact, pe soaţa fostului primar Viorel Nicolescu, angajată la Taxe şi Impozite, care îl ajută pe noul contabil mai mereu în activitate, dar şi pe un poliţist local, care în loc să păzească primăria face calcule opt ore pe zi în biroul noului numit.
Anamaria Stoica

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui motrusec Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here