Timpul mântuirii

121

”Pentru orice lucru este o clipă prielnică și vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer. Vreme este să te naști și vreme să mori; vreme este să sădești și vreme să smulgi ceea ce ai sădit. Vreme este să rănești și vreme să tămăduiești; Vreme este să dărâmi și vreme este să zidești. Vreme este să plângi și vreme este să râzi; Vreme este să jelești și vreme să dănțuiești. Vreme este să arunci pietre și vreme să le strângi; Vreme este să îmbrățișezi și vreme să fugi de îmbrățișare. Vreme este să agonisești și vreme să prăpădești; Vreme este să păstrezi și vreme este să arunci. Vreme este să rupi și vreme este să coși; Vreme este să taci și vreme este să grăiești. Vreme este să iubești și vreme este să urăști. Este vreme de război și vreme de pace.”( Ecl.3,1-8).

N-am timp? Iată o scuză pe care o auzim adesea în discuții obișnuite sau la spovedanie, când oamenii își justifică refuzul de a veni la biserică, la rugăciune sau la Hristos. N-am timp să mă rog dimineața și seara, n-am timp să merg la biserică, n-am timp de lectură, n-am timp să vizitez bolnavii, n-am timp să mă ocup de suflet. Astfel, timpul devine din aliat, dușman al omului, căci îl chinuie și-l aleargă; în loc să-l apropie, îl îndepărtează de Dumnezeu.
Să ne gândim însă la bunicii și părinții noștri, cât timp petreceau ei la rugăciune, ei care nu aveau atâtea mijloace moderne care să lucreze în locul lor. Ei pierdeau mult timp cu deplasarea, cu spălatul, cusutul, cu gătitul și găseau mult timp si pentru suflet. Astăzi avem la dispoziție mijloace cu care călătorim repede, mașina spală în locul nostru, face ciorapi, coase, gătește, așa că logic oamenii ar trebui să aibă mai mult timp liber! Un preot povestește că mama sa citea în fiecare zi patru capitole din Biblie și avea timp să se roage pentru ai ei. Pe atunci nu existau nici mașină de spălat, nici aparate menajere. Ea trebuia să se ocupe de cei opt copii care nu aveau lenjerie de nylon și ai căror ciorapi trebuiau cârpiți. Și totuși avea timp pentru cele patru capitole, zilnic! Dar noi avem timp? Noi zicem că nu! Cum se face aceasta?
Vedeți? E un mare mister că astăzi se fac eforturi uriașe pentru a n-i se pune la dispoziție mijloace cu ajutorul cărora să economisim timp și nimeni nu are timp. Adică, cum spune un poet, ” atât de mult am simplificat viața, încât am complicat-o enorm”. Putem noi să ne explicăm, de unde ne vine acest rău al lipsei de timp? Singura explicație … e că în spatele nostru stă unul care ne ațâță și ne fugărește. E cineva care se îngrijește ca omul să nu aibă timp, unul care pocnește cu biciușca, asemenea unui dresor de circ, ca să îi bage în viteză pe oameni… acesta este diavolul. De fapt, oamenii par bucuroși să îi asculte să-i urmeze sfatul, și cu voia lor au intrat în acest cerc vicios: au tot mai puțin timp și aleargă tot mai tare, dar nu spre Dumnezeu, ci tot în direcția greșită, unde cred ei că vor găsi pacea. Astfel, omul se chinuie de bună voie, lăsându-se chinuit de diavol, acceptă suferința alergării după o fericire iluzorie.
De exemplu, cei ce nu au timp pentru slujba de duminică, ce fac ei? Vă asigur că aleargă după nimicuri, după distracții, sunt captați de programele TV ., umplu piețele și târgurile, dar în vremea asta se distrug.
Timpul care ni s-a dat pentru mântuire este acesta, cel de fiecare zi, dar limitat. Așa cum avem de la Dumnezeu viața, trupul, sufletul, sănătatea, talentul, tot de la el avem timpul acestei vieți, ceea ce înseamnă că noi suntem numai beneficiarii acestui timp, iar Stăpânul său absolut este Dumnezeu.
În aceasta constă valoarea timpului: că vine de la Dumnezeu, dar și în faptul că este ”anticamera” eternității, a veșniciei spre care tindem, iar pentru intrarea în veșnicie este necesar efortul nostru de creștere în această direcție. Urcușul spre veșnicie se realizează în timpul oferit nouă de Dumnezeu, iar valorificarea acestui timp înseamnă ca noi la rândul nostru să-L oferim lui Dumnezeu. Marele preț al acestui timp provine și din faptul că el este unul, adică nu se repetă.
De aceea, dacă cineva a pierdut aur sau argint, în locul lor poate găsi altceva: dar dacă va pierde timpul trăind în lenevie, nu va putea găsi altul în schimbul celui pierdut. ”Vai de cel leneș! – zice Sf. Nil Sinaitul. Va căuta vremea pe care a întrebuințat-o rău și nu o va mai afla”.
Călătoria noastră spre Împărăția lui Dumnezeu se face în timp, dacă îi oferim timp lui Dumnezeu. Nu avem timp pentru activități neimportante în general. Timp însă găsim mereu pentru lucrurile importante. Dacă Dumnezeu este important pentru noi, atunci vom găsi timp pentru rugăciune, pentru biserica și pentru Sf. Liturghie. Hotărârea de a ne da timpul lui Dumnezeu ne aparține, iar împreună cu timpul îi vom da Lui viața și întreaga noastră ființă și astfel vom câștiga veșnicia.
Preot Eleodor Stoichin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here