Tichetele sociale, de la 1 iunie. Care sunt persoanele care vor beneficia!

1302

Potrivit unui proiect de ordonanță, persoanele singure, cele fără adăpost și familiile cu venituri reduse vor putea cere de la stat tichete sociale pentru alimente de bază și mese calde, informează Bugetul.ro.

Proiectul de OUG trimis spre avizare Consiliului Economic și Social va da posibilitatea oferirii unor vouchere sociale, în perioada 1 iunie – 31 decembrie 2022, acelor persoane aflate „în risc de deprivare materială, precum și risc de sărăcie extremă ca urmare a creșterii prețului la utilitățile publice, precum și la bunurile de consum, cu impact major asupra standardelor de viață și de locuire ale populației”.

Vorbim, mai exact, de niște tichete sociale valorice, neimpozabile, în valoare de câte 250 de lei (un singur tichet) și care ar urma să se acorde o dată la două luni categoriilor de beneficiari listați în textul proiectului. Practic, tichetele sunt un tip de ajutor social, iar acordarea lor se va face, așa cum se întâmplă acum cu toate biletele de valoare, pe suport electronic.

Persoanele vulnerabile sunt acelea cu un venit mediu lunar sub 1.500 de lei, afectate de creșterea prețului la utilitățile publice și la prețurile bunurilor de consum, dar și de rata inflației. Mai exact, vor putea cere tichetele sociale:

  • pensionarii și persoanele cu handicap (grav, accentuat sau mediu) cu venituri mai mici sau egale cu 1.500 de lei;
  • familiile cu cel puțin doi copii în întreținere care au, pe membru de familie, venituri nete mai mici sau egale cu 600 de lei;
  • familiile monoparentale care au, pe membru de familie, venituri nete mai mici sau egale cu 600 de lei;
  • familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001;
  • persoanele fără adăpost;
  • persoanele în vârstă de până la 18 ani aflați în întreținerea acelor familii al căror venit mediu pe membru de familie e sub valoarea venitului minim garantat prevăzut în Legea nr. 416/2001.

În aceste sume de mai sus nu intră însă alocațiile pentru copii, pentru susținerea familiei, alocația de plasament, ajutoarele pentru încălzire, indemnizațiile pentru persoanele cu handicap, diverse alte indemnizații sociale, stimulentul de inserție și indemnizațiile de creștere a copilului, precum și orice alte sume cu caracter social acordate de stat anumitor categorii de persoane.

Măsura va trebui adoptată în curând, fiind necesare și norme suplimentare pentru aplicarea sa efectivă – de pildă, un model de cerere trebuie reglementat pentru acele persoane care vor vrea să obțină aceste tichete. Asta, deoarece, teoretic, tichetele vor trebui să poată fi acordate încă din 1 iunie, conform avocatnet.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.