Tichetele educaționale pot fi distribuite elevilor

930

Școlile au termen 5 zile să dea părinților tichetele educaționale în valoare de 500 de lei de la data primirii acestora de la inspectoratele școlare, se arată în ordinul ministerului Educației și ministerului Fondurilor Europene cu regulile de distribuire a acestor carduri.

Întârzierea a fost cauzată de procedurile pe care Ministerul Fondurilor Europene a trebuit să le redacteze, care nu au fost finalizate la timp și, mai mult, deși tichetele educaţionale au fost trimise în teritoriu, nu au putut fi distribuite.

Peste 500 de mii de părinți așteaptă din octombrie să primească tichetele educaționale cu care să poată cumpăra rechizite și haine elevilor. Edupedu.ro a scris miercuri, 10 ianuarie, că, deși ajunseseră acum în posesia inspectoratelor școlare, tichetele de 500 de lei care se acordă din fonduri europene nu pot fi distribuite din două motive: nu toate școlile le-au ridicat de la inspectorate, iar cele care le-au ridicat nu au primit procedura prin care să le dea părinților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here