Tibi Bălan, încrezător în fotbaliştii săi: ,,Mi-au dat semnul că se poate da un restart”

4699

Antrenorul Tiberiu Bălan a fost prezentat oficial la Pandurii Târgu-Jiu. Conferinţa de presă s-a desfăşurat în incinta noului stadion municipal, care vineri va fi, în premieră, gazda unui meci oficial. Pandurii o primeşte pe Universitatea Cluj cu un fost junior al ardelenilor pe banca tehnică, iar Bălan a admis că îl aşteaptă o confruntare specială. ,,Este un meci care pentru mine are o importanţă extraordinară. Joc primul meu meci la Liga 2 contra echipei care m-a crescut ca junior şi m-a introdus în fotbalul mare. Sper să fac un joc bun”, a spus antrenorul Pandurilor.Bălan a dezvăluit motivele pentru care a ales să vină în Gorj şi a spus că este determinat să redreseze situaţia din clasament. ,,Sunt un antrenor ambiţios, profesionist, care va da 100% pentru acest club. Sunt încântat de propunerea care mi s-a făcut şi am acceptat-o în prima clipă. Ştiu ce înseamnă Pandurii, are o istorie şi o tradiţie în spate. Am venit să aduc o altă mentalitate, alt nivel de pregătire. Ştiu că este o situaţie dificilă, dar eu le-am trăit şi pe acestea, nu mă dărâmă, mă întâresc. Am reuşit să cunosc cât de cât jucătorii, deocamdată mi-e greu să iau decizii importante. Încerc să găsesc cea mai bună formulă pentru meciul de vineri. La inaugurare vor veni foarte mulţi oameni, ceea ce o să pună o presiune pe noi, pentru că jucătorii nu au trecut prin momente din acestea”, a precizat noul tehnician.Cât despre jucători, Bălan a declarat că i-a găsit într-o stare de spirit bună, dar mai au de lucrat pentru a urca în ierarhie. Indiferent de condiţiile de la club, fostul jucător al Sportului le-a spus acestora să nu-şi ,,trădeze” meseria. ,,Trebuie toţi să-şi dorească şi să tragă la aceeaşi căruţă. Trebuie să fim responsabili pe fiecare post. Am văzut câteva meciuri şi, din punctul meu de vedere, nu există responsabilitate pe fiecare minge, pe fiecare atac, pe fiecare pierdere de balon, se omit anumite aspecte. Aici trebuie să lucrez eu foarte mult. Rezultatele vin numai prin muncă. Şi noi, la Sportul, am fost neplătiţi un an de zile, şi vreo 10 am fost pe la echipa naţională. Prin atitudinea pe care au avut-o la antrenament mie mi-au dat semnul că se poate da un restart. Dacă nu corespund anumiţi jucători, pot să vină alţii”, a declarat antrenorul.Partida dintre Pandurii şi Universitatea Cluj începe la ora 18.00.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here