Tiberiu Tătaru: „Pacientul trebuie primit cu zâmbetul pe buze de către toţi angajaţii Spitalului Judeţean de Urgenţă”

428

De la mijlocul lunii aprilie, Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu este condus de kinetoterapeutul Tiberiu Tătaru, nimeni altul decât fostul manager al Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din Runcu. Odată instalat la conducerea SJU, Tătaru a început să se intereseze despre problemele unităţii, astfel încât să poată stabili măsurile ce se impun în vederea remedierii tuturor deficienţelor. Atitudinea personalului este obiectivul principal al noului manager, cu atât mai mult cu cât, după cum precizează Tătaru, acest aspect contribuie şi la îndeplinirea unora dintre indicatorii prevăzuţi în reglementările Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor. Se doreşte ca pacienţii să fie primiţi cu zâmbetul pe buze de către toate categoriile de angajaţi din spital. De altfel, Tiberiu Tătaru va pune accentul la SJU Târgu-Jiu pe medici şi aparatura medicală.

Reporter: Care este, la ora actuală, cel mai importat proiect pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu?
Tiberiu Tătaru: Lucrul cel mai important pe care Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu trebuie să-l realizeze este acreditarea; este un proces care certifică buna practică în ceea ce priveşte serviciile medicale oferite pacienţilor. Drept pentru care, un spital care este acreditat are toate avizele necesare să funcţioneze în condiţii optime. Aşadar, Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, cu numărul de secţii pe care-l are, trebuie să realizeze un număr de aproximativ 2700 de indicatori prevăzuţi în reglementările Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, ceea ce se poate realiza numai cu implicarea întregului personal al unităţii sanitare.  Acest lucru trebuie înţeles de toţi salariaţii noştri pentru că până la urmă este vorba despre pâinea noastră care, în eventualitatea neacreditării, începând cu 1 ianuarie 2016, spitalul nu va mai putea încheia contract de prestări servicii cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate; drept urmare va deveni spital privat, iar în aceste condiţii consider că nu va mai putea funcţiona.
Rep.: Ce se poate face, în acest sens?
T.T.: Eforturile noastre trebuie să conveargă în a remedia toate problemele existente. Şi când spun probleme existente nu exagerez deloc pentru că Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu într-adevăr are probleme. Acestea sunt datorate, în principal, subfinanţării pe o perioadă îndelungată de timp.

Atitudinea personalului trebuie să se schimbe!

Rep.: Ce obiectiv aveţi, pe lângă acreditarea spitalului?
T.T.: În primul rând, în obiectivul echipei de conducere trebuie să stea atitudinea personalului sanitar faţă de pacient, lucru care trebuie să se schimbe radical şi pacientul să fie primit în spital cu zâmbetul pe buze de la asistent, infirmier, medic, sau orice alt cadru al unităţii. Vreau să cred că lucrurile încep deja să se schimbe.
Rep.: S-a trecut şi la fapte?
T.T.: Eu am avut întâlniri, până acum, cu toată partea medicală de la Spitalul de la Pasarelă, cu mare marte din cadrele medicale de la spitalul de pe Tudor şi în perioada următoare mă voi întâlni şi cu restul cadrelor medicale pentru că, în opinia mea, o colaborare bună între toţi factorii de decizie ai unităţii spitaliceşti este secretul succesului. Voi continua cu vizitele pe secţii pentru că prezenţa mea aici, în acest birou, este, în primul rând, pentru a fluidiza activitatea şi în nici un caz pentru a o încurca. Vreau să cunosc toate problemele în fiecare secţie.
Rep.: Care a fost reacţia medicilor la întâlnirile pe care le-aţi avut cu ei?
T.T.: Am fost primit foarte bine pe toate secţiile pe care am fost până acum. Medicii au ridicat probleme pe care eu le consider corecte şi marea lor majoritate se datorează subfinanţării pe care sper eu s-o remediem în perioada următoare, la fel cum îmi doresc ca în viitor să avem un contract mai bun cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate şi încercăm să reuşim să creştem ICM-ul astfel încât finanţarea să fie mai consistentă.

Aspecte fundamentale în spital

Rep.: Care consideraţi că sunt aspectele fundamentale într-un spital?
T.T.: Sunt două aspecte pe care eu le consider fundamentale în orice spital din România şi, categoric, şi în Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Accentul meu deosebit se va pune pe următoarele două probleme: 1 – cadrele medicale, în speţă medicii şi 2 – aparatura medicală. Toţi banii pe care bugetul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu îi rulează vor fi folosiţi pentru aceste două mari aspecte. Indiferent de costurile pe care le vom avea, consider că un cadru medical trebuie motivat, dar când spun motivat vreau să înţelegeţi că nu putem noi majora salarizarea după bunul plac, ci, bineînţeles,  încadrându-ne în condiţiile legii. Mă refer la un pachet salarial aflat la maximul posibil legal plus bonuri de masă. În aceste condiţii, consider că spitalul îşi achită obligaţiile faţă de salariaţi, astfel încât salariatul la rândul lui să presteze activitate în interesul pacienţilor, conform fişei postului şi codului deontologic al profesiei.
Rep.: Luaţi în calcul şi atragerea de noi cadre medicale?
T.T.:  În aceste două săptămâni de zile, de când sunt la conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, am reuşit să atrag până acum patru medici. Cu unul din ei am semnat contractul luni, 28 aprilie 2014; este vorba despre un medic primar în specialitatea Neuropsihiatrie Infantilă. La sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie, deja vom avea un medic neurolog şi un cardiolog, iar undeva prin iulie vom avea un medic de Anatomie Patologică. Bineînţeles că nu ne vom opri aici. Eu va trebui să ţin cont de prevederile bugetare; în schimb, voi face tot posibilul pentru ca spitalul să aibă buget pentru salarizarea specialiştilor în domeniu, deoarece medicină nu poţi să faci fără medici şi aparatură.
Rep.: Ce ne puteţi spune despre aparatura medicală din spital?
T.T.: Aparatura medicală din spital care este defectă de ani buni, cum ar fi un colonoscop şi un endoscop, pentru care, spre exemplu, la endoscop reparaţia ne costă aproximativ 50.000 lei, iar achiziţionarea unuia nou ar fi 80.000 – 90.000 lei.  În momentul actual analizăm care este soluţia cea mai bună şi vom remedia, într-una din aceste forme, situaţia existentă cu aparatura. De asemenea, vreau să vă spun că din a doua zi în care am venit aici am remarcat că, contrar Legii 95 şi a contractului încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate, nu există contracte de mentenanţă pentru aparatura medicală; aşadar, am realizat contractul de mentenanţă pentru Computer Tomograful existent şi aflat în proprietatea spitalelor astfel încât, ca şi clauze prevăzute sunt acelea că orice defecţiune ar avea va trebui remediată în maxim 24 de ore. Aceste investiţii pe care le facem în aparatură au drept obiectiv menţinerea pacienţilor aici şi a nu-i mai trimite la alte unităţi pentru consultul interdisciplinar; pe de o parte, este satisfacţia pacientului că nu-l mai plimbăm între două spitale şi, pe de altă parte, este vorba de faptul că vom reuşi să ne decontăm noi  cu banii prin CJAS şi nu să le plătim altor spitale care, eventual, ne-ar efectua aceste investigaţii medicale.
Rep.: Aţi făcut ceva schimbări, cum ar fi tarifele la rezerve, sau taxa de parcare?
T.T.: La rezervele existente nu s-a făcut nicio modificare. Tariful este tot 100 de lei, în regim de coplată. Astfel de rezerve avem actualmente pe cinci secţii, iar ideea conducerii este de a continua realizarea de rezerve pe cât mai multe secţii din spital. Taxa pe parcare nu mai există. În schimb, începând de luna viitoare vom monitoriza foarte stric accesul, în sensul că accesul în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu se va face doar pe baza unui document de identitate. Orice persoană, fie salariat, fie pacient sau aparţinător, intră în acest spital după ce prezintă un document prin care îşi atestă identitatea. Categoric, aici fac excepţie urgenţele, urgenţele majore, care nu vor fi oprite la poartă. Consider că acest lucru este imperios necesar, pentru a reuşi să stopăm fenomenele infracţionale în incinta spitalului şi, pe de altă parte, încercăm să monitorizăm traficul de persoane din incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu.

Măsuri pentru personal

Rep.: În ceea ce priveşte remedierea deficitului de personal, încercaţi să faceţi ceva demersuri pentru angajarea de asistenţi?
T.T.: Deja, în prima şedinţă de Comitet Director am decis scoaterea la concurs a mai multor posturi de asistent medical temporar, deocamdată. Este vorba despre un număr de 13 posturi pe care le vom scoate la concurs în perioada imediat următoare. Şi, categoric, am aprobat şi posturile de medic despre care v-am spus mai devreme. Nevoie de medici este foarte mare în toate specialităţile, în schimb, aşa cum am făcut şi la Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu”, voi lupta în continuare pentru a atrage medici specialişti din centrele universitare.
Rep.: Ce mesaj aveţi pentru angajaţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu?
T.T.: Solicit tuturor salariaţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, care sunt în număr de peste o mie, să aibă încredere în faptul că echipa managerială lucrează în interesul pacienţilor, în primul rând, şi le solicit sprijinul pentru ca pacienţii să fie mulţumiţi de noi şi împreună să reuşim să acredităm instituţia.
Vreau să vă spun că medicii Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu sunt de un profesionalism desăvârşit, sunt oameni de calitate, care apreciază iniţiativele bune şi am tot sprijinul lor, drept pentru care, în încheierea interviului, vreau să precizez că sunt optimist că vom reuşi să facem lucruri bune împreună.
A consemnat MINODORA SUCEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here