În cursul evenimentelor grave din toamna anului 1916-în condiţiile cunoscute ale ocupării unei mari părţi a ţării-românii au fost nevoiţi să cedeze Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, frontul stabilindu-se pe linia FOCŞANI-NĂMOLOASA-GALAŢI, la 6 decembrie a căzut capitala ţării, BUCUREŞTIUL, şi s-a hotărât evacuarea la Iaşi a Băncii Naţionale a României.
Astfel, Monitorul Oficial nr 189 din 20 noiembrie 1916 publica hotărârea ca, o dată cu guvernul care îşi muta reşedinţa de la Bucureşti la Iaşi, să fie mutată şi Banca Naţională, urmând ca, aici, Banca să funcţioneze în plenitudinea drepturilor şi puterilor ce le avea în virtutea legii şi statutelor sale, cu care a funcţionat şi până atunci (decret 3120, din 17 noiembrie 1910). Raţionamentul care a stat la baza hotărârii de strămutare- aşa cum reiese din scrisoarea nr 777 a Ministerului de Finanţe, adresată Vice-Guvernatorului Băncii-a fost „de a asigura această instituţiune împreună cu stocul ei metalic şi averea ei, în contra unui război…asigurând stocul metalic într-o ţară străină. Dacă Banca Naţională a noastră ar crede, precum credem şi noi, că o asemenea precauţiune n-ar fi de prisos, atunci v-am propune mutarea stocului metalic, şi a oricăror valori ar crede Banca, la Moscova, unde tezaurul imperiului, aflat la Kremlin, oferi o mai mare securitate decât oriunde. Transportul în alt loc, spre exemplu la Londra, este şi mai greu şi expus pericolului transportului pe mare, ameninţat de submarinele germane”.
Hotărârea mutării tezaurului românesc la Moscova s-a luat nu fără puternice opoziţii din partea oamenilor politici, financiari, etc. La 12 decembrie 1916, prin jurnalul Consiliului de Miniştri nr 20901 bis. deliberând asupra raportului cu nr 1916, al domnului Alx. Constantinescu, ministrul finanţelor decide…”necesitatea punerii în siguranţă, în Rusia, a tezaurului Băncii Naţionale şi aprobă transportarea lui.” Între timp, oficialităţile româneşti susţin la Iaşi tratative cu guvernul imperial rus ce avea ca împuternicit pe generalul Mossoloff, „precizându-i acordul guvernului rus pentru a primi în păstrare tezaurul României şi, în acelaşi timp, garantarea integrităţii tezaurului pe timpul transportului, cât şi după sosirea şi depunerea la Kremlin.” În virtutea celor de mai sus, în decembrie 1916, s-a pregătit pentru expediere primul transport din tezaurul românesc de valori ale Băncii Naţionale. Valoarea totală declarată cuprinsă în cele 1738 de lăzi-casete, încărcate în 14 vagoane, se ridică la suma de 314.580.456 lei aur. În afara tezaurului Băncii Naţionale a României mai sus indicat, s-au mai încărcat tot în acest prim transport încă alte doua lăzi purtând sigiliile Băncii Naţionale a României, lăzi a căror valoare declarată era de 7 milioane lei aur şi conţineau bijuteriile personale ale reginei Maria. O dată operaţiunea terminată, uşile vagoanelor au fost sigilate de către delegaţii băncii şi reprezentantul guvernului imperial rus. Este de remarcat faptul deosebit de important că guvernul rus a precizat că garanţia sa se întinde asupra transportului, păstrării şi înapoierii tezaurului în România. În perioada imediat următoare, pe scena istoriei aveau să se petreacă evenimente decisive- întinsul imperiu al amânărilor clădit cu sabia şi menţinut cu scutul, începuse a se risipi în bucăţi. Revoluţia va schimba radical situaţia. Poziţia României s-a agravat tot în raport cu aliaţii săi antantişti, cât şi cu puterile centrale. Noua Putere Sovietică, inaugurată după revoluţie, privea de pe o cu totul altă poziţie România la care, în 27 martie 1918, se unise Basarabia, iar la 28 noiembrie, Bucovina, străvechi pământuri româneşti. În dorinţa de a asigura securitatea tezaurului şi înapoierea lui în ţară, succesorul român propune cedarea către Marea Britanie, Franţa şi Statele Unite a tezaurului de la Moscova, sub formă de gaj pentru împrumuturile pe care România le contractase în vederea refacerii armatei. Marile puteri garantau securitatea tezaurului şi restituirea lui după pacea generală. Această formulă a fost adoptată în februarie 1918, când ministrul României la Petrograd, C.Diamondi, fusese arestat şi încarcerat la Petropavlovsk, la 13 ianuarie. Iată cum suna hotărârea luată de Consiliul Comisarilor Poporului şi trimisă la Bucureşti la 15 ianuarie 1918:
1)Toate relaţiile diplomatice cu România sunt întrerupte, Consulatul Român şi în general toţi agenţii guvernului român sunt trimişi înapoi, pe drumul cel mai scurt, dincolo de fontieră.
2)Fondul român de aur care se găseşte la Moscova este declarat intangibil pentru oligarhia română. Guvernul Sovietic îşi asumă răspunderea de a conserva acest fond şi de a-l trimite în mâinile poporului român. Datorită protestelor, ministrul român este eliberat după patru zile de detenţie, dar acest fapt nu schimbă cu nimic situaţia raporturilor diplomatice cu România, ca urmare consulatul Franţei la Moscova, care reprezenta şi interesele româneşti a comunicat oficial calitatea sa de garant şi proprietar al tezaurului românesc. În august 1918, înainte de a fi arestat, consulul francez a predat cheile de la tezaurul românesc consulatului Danemarcei, însărcinat de acum încolo cu protecţia intereselor Franţei şi României în Rusia. Peste puţin timp, şi el este silit să plece din Rusia şi la dorinţa guvernului român, a luat cheile la Copenhaga, de unde urma să le expedieze la Paris ministrului de externe. Problema obţinerii restituirii tezaurului a fost ridicată de delegaţia română în cadru tratativelor de pace de la Paris în 1919-1920, fără a-şi atinge scopul, marile puteri negând existenţa garanţiei pe care au dat-o în februarie 1918 României. Încercările de recuperare a tezaurului vor continua, prin prezentarea unui lung memoriu cu istoricul problemei şi la Conferinţa internaţională economică de la Geneva din 1922, când dându-se câştig de cauză României; se hotărăşte că „guvernul sovietic rus va restitui guvernului Român valorile depozitate la Moscova de numitul guvern român”, decizie comunicată la 2 mai 1922 guvernului sovietic prin intermediul Ministrului de Externe Francez. În 1934, după stabilirea relaţiilor diplomatice între cele două state, guvernul sovietic a restituit o parte din arhivele statului, documente şi manuscrise ale Academiei Române, osemintele domnitorului Dimitrie Cantemir. În iunie 1956, în urma Hotărârii Consiliului de Miniştri al U.R.S.S., s-a mai restituit o parte a tezaurului românesc cuprinzând: tablouri, gravuri şi desene ale cunoscuţilor pictori români(Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Ştefan Luchian, Octav Băncilă, Ion Andreescu, Ghe.Tătărescu, Ion Negulici ş.a.). o colecţie formată din 156 icoane vechi româneşti, dotate din secolele XVI-XVII precum şi alte obiecte de cult, veşminte bisericeşti, împodobite cu diamante şi pietre preţioase. O colecţie de monezi şi medalii, cuprinzând 35.533 piese, tezaurul descoperit în apropiere de Pietroasa şi cunoscut în istorie sub numele de „Cloşca cu puii de aur”. Stocul metalic al Băncii Naţionale Române-lingouri, monezi din metal preţios, bijuterii etc.- nu a fost inclus în restituirile antebelice şi nici în cele din 1956. Cert este că dăunătoare s-au dovedit a fi documentaţia puţină privitoare la istoria tezaurului românesc şi tăcerea care s-a păstrat în jurul acestor evenimente deosebit de importante. De aceea se cuvine ca forurile conducătoare şi avizate în acest scop să se implice în aducerea tezaurului românesc în patrie.
Preşedintele Filialei judeţene Gorj „Cultul Eroilor” Colonel Costinel Loga
