Testamentul lui Vasile Militaru (1886 – 1959)

1123

„Subsemnatul, Vasile Militaru, domiciliat în Bucureşti, strada Aviator Zorileanu, nr. 76, îmi scriu aici vrerile din urmă:
Pentru că Dumnezeu nu mi-a dăruit copii, hotărăsc ca întreaga mea avere, mobilă şi imobilă, să rămână scumpei mele soţii, Ecaterina V. Militaru (Telly Barbu), pe care o institui legatară universală a mea, scutind-o de orice cauţiune.
De asemenea, dispun ca: întreaga mea operă literară, tipărită şi netipărită, să revină tot soţiei mele, Ecaterina v. Militaru.
(Bucureşti – 8 decembrie 1956)
……………………………………………………
Sufletul lui Vasile Militaru a zburat la cer pe 8 iulie 1959, la închisoarea Ocnele Mari, iar pământul s-a dus în pământul din care a fost luat…
Testamentul lui Vasile Militaru, atât de simplu, vine încă odată să sublinieze sensibilitatea şi măreţia morală a acestui mare poet creştin român. Câtă posibilitate, câtă dragoste pentru soţia sa Telly Barbu! Ce gânduri curate faţă de-o fiinţă care din păcate nu i-a dăruit copii!…
Testamentul lui Vasile Militaru, prin simplitatea sa, reprezintă măreţia unui mare suflet, şi un îndemn pentru toţi bărbaţii în a-şi respecta pe cealaltă „jumătate” a vieţii – soţia!…
Poezia lui Vasile Militaru nu reprezintă decât o stare de ataraxie, un exerciţiu şi în îndemn spre iubirea creştină, o „oază” de moralitate…
Intrând în contact cu poezia lui Vasile Militaru, este ca şi când ai citi Biblia.
Poezia sa este curată şi te împinge treptat spre o „purificare” interioară. Când îl coteşti pe Vasile Militaru nu mai poţi fi misogin, nu mai poţi „huli” pe Dumnezeu!…
Fără să greşesc, am putea vorbi despre ceea ce se cheamă, dacă noţiunea nu este forţată, o „militaroterapie” sau o „militaroetică”!
Spre edificare vin cu noi versuri moralizatoare, din marele poet creştin Vasile Militaru, omorât de comunişti, cum numai ei au ştiut, în închisoarea de trist renume Ocnele Mari:
„Iată sfat în trei cuvinte:
Ca să-ţi faci de ceruri parte,
Trei într-unul ţine minte:
Carte, carte şi iar CARTE!
Cartea e o Visterie
De lumini să le tot sorbi
S-o citească cine ştie,
Nu rămân nici orbii orbi!
Dacă orbii pot să-nşire
Doar prin pipăit cuvântul,
Iată câtă fericire
Le-a dat celorlalţi Preasfântul!
Pe ogorul tău din suflet,
Fă cât poţi mai mult să plouă
A credinţei întru Domnul
Binefăcătoare vouă”.
Ce păcat că testamentul pe care-l voi lăsa după mine, nu va fi asemănător cu cel al poetului Vasile Militaru!… Începând din data de 13 aprilie 2014, buna mea soţie, învăţătoarea de excepţie Mia Voicu, m-a părăsit pentru totdeauna, doar la 57 ani, 2 luni şi 22 zile… Dumnezeu s-o odihnească în pace! Nu-mi rămâne decât să-mi duc „crucea” alături de copiii mei, Ştefania şi Marian şi să mă „adăp” până la moarte din poezia lui Vasile Militaru!…
Voicu T. Teodor, Prof.istorie – fllosofie Şcoala Gimnazială nr. 1 Albeni – Gorj

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here