Testamentul înţeleptului I.D.SICORE

252
Signature --- Image by © Royalty-Free/Corbis

Spiritul poate fi radiografiat doar de către poet. Doar el are priceperea şi abilitatea de a scruta şi sufletul celorlalţi fie că-l văd, fie că doar el îl „fotografiază” şi pe dinăuntru. Doar scriitorul cotidianităţii are forţa cunoaşterii interioare, căci o probează mereu raportându-şi propriile trăiri la evenimentul curent, social, politic, cultural.
I.D.SICORE e un homo (trans)culturalis a cărui bibliotecă îl înconjoară, dar nu-l şi transformă în prizonier ca pe Iona în burta chitului. Citind probabil „Cărţile au suflet” de Nicolae Manolescu, s-a lăsat totuşi influenţat, oarecum, de transmodernismul de după 2000. Astfel scriitura lui s-a adâncit în reflexivitate: aspect lăudabil, întrucât intranzitivitatea şi stilul se identifică în cele din urmă (Tudor Vianu).
Eu însumi am refondat teoria scriiturii, rebotezându-o „dezvoltură”, de fiecare dată „reinventată”. Pe ambele paliere poieinul/ poiesisul sunt revitalizabile cu fiecare reîntoarcere din general în particular, din comun în individual.
Dar I.D.SICORE se vrea, ca şi Jürgen Habermas, un soi de pedagog local al naţiunii. Doar acest localism creator mai poate dezosifica/ dezoxida corpul de azi al poeziei căzută în postmodernism (a se citi: în derizoriu, în pornografie, în textilism vid de idee etc.)
Care e „lecţia” „înţeleptului guru” I.D.SICORE, de la Sadu, cel recent inclus în 2016 în „Dicţionarul scriitorilor români contemporani” al lui Ioan Holban şi Aurel Ştefanachi de la Editura TipoMoldova de la Iaşi? E una simultan paradigmatică şi sintagmatică. Modelul se revendică din tradiţia transclasicităţii, în maniera lui Valentin Taşcu (cel despre care în 2016 Andrei Novac a susţinut o teză de doctorat cu Cornel Ungureanu, la Timişoara) ori în cea mai nouă, a lui Ion Horea şi Aurel Rău.
„Golind de miez cuvântul/ l-aşternem pe hârtie…/ prea multe-şi au mormântul/ în ce putea să-nvie” – ne avertizează „moralistul” I.D.SICORE. „Să cânt şi eu cum Minulescu/… / romanţe pline cu firescul…” – îşi continuă confesiunea autorul „Radiografiilor spirituale”, nu fără a ne avertiza circumspect: „Romanţele în forme scrise/ ne fac să credem în minuni,/ dar Blaga repetat ne zise/ minunile au şi minciuni./ Şi voi de-acum aţi priceput/ că-aci aveţi şi ce-aţi visat,/ iar visul ce l-aţi cunoscut/ departe îi de ce-aţi lăsat,/ …acasă, de unde-aţi plecat!…”
Dacă ne amintim că „acasă” e chiar limba română poezească, de la Mihai Eminescu încoace, până după Nichita Stănescu pe de o parte şi Gheorghe Grigurcu pe de altă parte, atunci înţelegem perfect „testamentul sicoresc”: „Sărmană limbă română/ iar eşti forţată-n neologisme/… / o, vei fi o limbă iar străină/… / Sărmană limbă română/ eşti terfelită prin noroi,/ te vezi ajunsă-un fel de Bulă/ ce uiţi de cinste şi măsură/ te vrei o limbă fără vână?”. Întrebarea e gravă, neliniştitoare, sub preşedinţia de azi, a clovnului Klaus Iohannis. Ca atare imploraţia lui I.D.SICORE ne apare într-o lumină… apocaliptică: „Lăsaţi-l liber pe poet!/ Lăsaţi-i ochii minţii treji/ nu-i cereţi vorbe spuse încet -/ că nedreptatea să îl vezi,/ că-o pune-n versuri la respect”. Şi mai ales (mă adresez tuturor procurorilor din România) nu-l arestaţi pe poet dacă vă supără cu adevărurile lui şi ale noastre, ale întregului popor. Şi mai ales (mă adresez tuturor judecătorilor din România) nu-l cenzuraţi, nu-i îngrădiţi drepturile prevăzute de Constituţie: de a se exprima liber, de a beneficia de libertatea cuvântului şi a opiniei ferme şi clare despre lumea strâmbă a celor puternici şi corupţi, nu-l condamnaţi sub nicio formă, sub nici un motiv, căci doar el, poetul, e vizionarul, profetul, înaintemergătorul, garantul egalităţii şi al demnităţii de om pe acest pământ românesc, pe cale să se rupă în două, să se autodezbine, în urma unor manipulări dinafară/ dinăuntru fără precedent.
Ion Popescu-Brădiceni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here