Termocentrala Rovinari, nevoită să oprească un grup energetic din lipsă de cărbune! Șeful Sucursalei Miniere a CEO: ,,Funcționăm în condiții de siguranță”

7743

* ,,Stocuri de cărbune, ZERO!”
* Grupurile aflate în rezervă de capacitate, puse în funcțiune
* ,,Va fi pornit un excavator de la Cariera Tismana. La Rovinari, problema e mai delicată”

Cele două grupuri energetice ale Termocentralei Rovinari funcționează zilnic cu aproximativ 17.000 de tone de cărbune. Fiindcă depozitele sunt goale, singura soluție este ca unul dintre cele două grupuri să fie oprit și repornit atunci când va fi cărbune.

Complexul Energetic Oltenia mai funcționează în prezent cu trei grupuri, două la Rovinari și unul la Turceni. Ultimul grup de la Ișalnița a fost trecut în rezervă de capacitate, la 31 decembrie 2023, iar alte două, de la Termocentralele Turceni și Rovinari, au fost închise la 1 iunie 2023. ,,Avem promisiuni că situația se va îmbunătăți, în sensul că se va intra cu un excavator… Pentru a menține, în condițiile de față, două grupuri în funcțiune, este greu, spre imposibil. Zilnic este nevoie de 17.000 de tone de cărbune… Situația cu stocurile este gravă”, a declarat președintele Sindicatului Energia Rovinari, Constantin Mitrescu.
La Termocentrala Turceni care funcționează cu un singur grup, și are nevoie zilnic de aproximativ 10.000 de tone de cărbune, sunt în jur de 120.000 de tone, iar la Ișalnița, acolo unde ultimul grup al termocentralei a fost trecut în rezervă de capacitate, mai sunt 100.000 de tone. ,,Este foarte probabil să fie oprit un grup la Rovinari, din cauza lipsei cărbunelui, și să-l repornească pe cel de la Ișalnița, grupul rămas de rezervă. Realitatea e că sunt… ZERO stocuri de cărbune, fiecare grup funcționând la limită. Nu a mai fost vreodată o astfel de situație, cel puțin eu nu-mi amintesc”, a declarat unul dintre salariații CEO.

,,Funcționăm în condiții de siguranță”
Directorul Sucursalei Miniere, Constantin David, a precizat: ,,Sunt stocuri care asigure continuitatea, de pe o zi pe alta… Avem în rezervă grupurile de la Ișalnița și Turceni, unde sunt stocuri suficiente. Vom face față acestei ierni.
La Rovinari e un consum mai mare, până ce carierele Roșia și Tismana vor începe să producă în plin. Stocurile nu sunt cum erau altădată, într-adevăr, dar aceasta este producția care se poate da la ora asta. Nu se pune problema să rămânem fără cărbune… Nu sunt suntem în pericol să se oprească grupurile. Situația e delicată la Rovinari, deocamdată. Dar, sperăm ca în viitor să facem și acolo stocuri pentru a funcționa în condiții bune. E un excavator la Tismana care o să pornească de mâine (azi, n.r.) și o să fie o producție mai mare. În rest, condițiile sunt de iarnă, vremea ne face situația mai dificilă, ploile sunt cel mai mare dușman în cariere, nu poleiul sau zăpada”, a mai spus acesta.
M.C.H.

6 COMENTARII

  1. Ar trebuii sa faceți angajari masive ca să aveți producție din plin dar voi nu angajați decât pe pile și cu șpagă stau o grămadă de mineri și foști mineri acasă din cauza voastră în loc sa facem imposibilul posibil ca avem forță de muncă și chiar tânără voi ce faceți dărâmați tot ce au făcut alții în 40 50 de ani sa va fie rușine și mai aveți tupeu sa spuneți ca nu vrea oameni sa lucreze pe când alte tari exploatează la capacitate maxima voi închideți minele .
    Sunteți niște oameni de nimic .

  2. Nu sunt de vină acești ,,neica nimeni ” cum îi numiți voi, de vină sunt guvernanții, ăia sunt NEICA NIMENI, pentru că ei pun botul la ceea ce le cere UNIUNEA EUROPEANĂ.

  3. VOR NUMAI PRIME,SALARII CAT MAI MARI SI PRODUCTIE…PAUZA.CU ASA DIRECTORI CARE AU FOST NUMITI POLITIC NISTE NEICA NIMENI CARE HABAR NU AU DE SISTEMUL ENERGETIC CARE NU RASPUND DE NIMIC OARE SA MEARGA BINE?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here