Termenul pentru depunerea Declarației unice privind impozitul pe venit realizat pe anul 2018, dar și a impozitului și contribuțiilor sociale datorate, pe veniturile estimate pe anul 2019 va fi amânat de ANAF. Conform proiectului de Ordonanță publicat de Ministerul Finanțelor Publice, acesta a fost prelungit de la 15 martie până la 31 iulie. Declaraţia Unică vizează toate persoanele fizice care obţin venituri din activităţi independente, din drepturi de proprietate intelectuală (cu excepţia celor pentru care impozitul se reţine la sursă), cedarea folosinţei bunurilor (chirii), activităţi agricole pentru care venitul net se stabileşte în sistem real, piscicultură, silvicultură, transferul titlurilor de valoare şi orice alte operaţiuni cu instrumente financiare sau venituri din alte surse. ,,În anul 2019, termenul de 15 martie inclusiv prevăzut pentru depunerea Declaraţiei Unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, se prorogă până la data de 31 iulie 2019 inclusiv. În anul 2019, termenul de 15 martie inclusiv prevăzut pentru depunerea formularului 230 – Cerere privind destinaţia sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii – se prorogă până la data de 31 iulie 2019 inclusiv. (…) Pentru evitarea unor blocaje în ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor declarative ale contribuabililor persoane fizice, ţinând cont de faptul că începând cu anul 2019, Declaraţia Unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice se depune numai în format electronic, ceea ce presupune înregistrarea contribuabililor în Spaţiul Privat Virtual, se impune prorogarea termenului până la care contribuabilii persoane fizice trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile declarative şi de plată a impozitului pe venit şi al contribuţiilor sociale”, se arată în proiectul de ordonanţă de urgenţă.
I.M.