Termen pentru declaraţiile fiscale

327

Astăzi este ultima zi în care anumite categorii de contribuabili din judeţul Gorj mai pot depune la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Declaraţia de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România – formularul 092. Acesta se depune de către persoanele juridice şi persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri în luna septembrie 2015 şi sunt obligate să-şi modifice perioada fiscală devenind plătitori de TVA lunar.
De asemenea, până la 10 octombrie 2015, inclusiv, gorjenii trebuie să depună la AJFP Gorj următoarele formulare: Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţia de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică – formular 010 – se depune de către persoanele juridice care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire; Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţia de menţiuni pentru persoane fizice române – formular 020 – se depune de persoanele fizice, altele decât persoanele fizice române care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire; Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţia de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere – formular 070 – se depune de către persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire; Declaraţia de menţiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA în vederea aplicării regimului de scutire prevăzut la art. 152 din Codul Fiscal – formular 096 – se depune de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 cu perioadă fiscală luna care solicită scoaterea din evidenţa plătitorilor de TVA.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here