Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj reaminteşte contribuabililor că obligaţiile fiscale aferente lunii noiembrie 2014 se declară şi se plătesc până pe data de 19 decembrie 2014 inclusiv.
În conformitate cu prevederile art. 111 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „creanţele fiscale pentru care, potrivit Codului fiscal sau altor legi care le reglementează, scadenţa şi termenul de declarare se împlinesc la 25 decembrie, sunt scadente şi se declară până la data de 21 decembrie. În situaţia în care data de 21 decembrie este zi nelucrătoare, creanţele fiscale sunt scadente şi se declară până în ultima zi lucrătoare anterioară datei de 21 decembrie”.
Astfel, contribuabilii gorjeni trebuie să ajungă prima dată la ghişeele Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice până în data de 8 decembrie, când este termenul pentru Formularul 092. Următoarele declaraţii trebuie depuse până pe 10 decembrie: Formularul 010, Formularul 020, Formularul 070, Formularul 089 şi Formularul 096. De asemenea, până în ziua de 15 decembrie, trebuie efectuate o serie de raportări de către contribuabilii cu statutul de antrepozitari autorizaţi, destinatari înregistraţi sau importatori autorizaţi pentru produse din grupa tutunului prelucrat, produse energetice, alcool etilic şi produse alcoolice, dar şi de cei care fac achiziţii şi livrări de produse accizabile în spaţiul intracomunitar.
Totodată, declaraţiile cu termenul pe data de 25 decembrie se depun până pe 19 decembrie: Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat – Formularul 100, format electronic; Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate – Formularul 112; Declaraţia privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România pentru luna precedentă – Formularul 224; Decontul de TVA, Formularul 300, format electronic; Decontul special de TVA pentru luna precedentă – Formularul 301, format electronic; Declaraţia privind sumele rezultate din ajustarea TVA – Formularul 307; Declaraţia privind TVA datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat conform art.153 alin. (9) lit. a) – e) din Codul fiscal – Formularul 311; Declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare de bunuri pentru luna trecută – Formularul 390 VIES; Declaraţia informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional aferente perioadei de raportare precedente – Formularul 394.
Izabella Molnar