Termen limită pentru acordarea drepturilor cuvenite medicilor

328

Medicii sunt grav prejudiciaţi de refuzul României de a transpune prevederile Directivei privind timpul de muncă. Constatând faptul că prevederile legale din România privind timpul de muncă al medicilor încalcă flagrant normele Uniunii Europene în domeniu, Federaţia „Solidaritatea Sanitară”, la care este afiliat şi Sindicatul „Sănătatea” Gorj, lansează un ultim avertisment asupra consecinţelor grave ale indiferenţei guvernanţilor, anunţând totodată, deschiderea acţiunilor pentru recuperarea prejudiciilor membrilor de sindicat afectaţi.

În conformitate cu prevederile Directivei 2003/88/EC şi cu interpretările date de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, gărzile efectuate de medici trebuie considerate timp de lucru. Totodată, Directiva limitează la maxim 48 de ore de muncă/săptămână timpul de lucru aferent unui contract individual de muncă. În baza principiului supremaţiei dreptului UE, aceste prevederi sunt aplicabile şi medicilor din ţara noastră. În România, gărzile medicilor nu sunt considerate timp de lucru, iar medicii pot fi obligaţi să lucreze un număr nedefinit de ore/săptămână, respectiv lunar, în funcţie de decizia unităţii, nerespectarea acestei decizii, fiind sancţionată ca abatere disciplinară. Conform studiilor efectuate, media orelor de lucru ale unui medic, aferente unui contract individual de muncă, este echivalentul a  64 ore/săptămână, fiind numeroase cazurile în care se ajunge la echivalentul a peste 80 de ore/săptămână. „Precizăm că, medicii constituie singura categorie profesională pentru care nu există o limită a obligaţiei în ceea ce priveşte timpul de lucru săptămânal, respectiv lunar. Această situaţie ilegală are două consecinţe extrem de grave asupra medicilor aflaţi în această situaţie: medicii nu beneficiază de drepturile legale aferente timpului de lucru pentru gărzile efectuate; medicii sunt în mod practic în situaţia muncii forţate, fiind obligaţi să lucreze cu mult peste limita legală a timpului normal de lucru, sub ameninţarea sancţiunilor disciplinare”, se arată într-un comunicat al Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”.

Răgaz de două săptămâni
Având în vedere, intervenţiile repetate pe care Federaţia „Solidaritatea Sanitară”, le-a făcut pe lângă Ministerul Sănătăţii pe această temă (a se vedea Anexa) şi indiferenţa faţă de aceste probleme, manifestată de guvernanţi, solicitările de acordare a drepturilor cuvenite medicilor, au un caracter ultimativ, nerezolvarea lor în maximum 2 săptămâni determinând lansarea acţiunilor în instanţă la nivel naţional, pentru toţi membrii de sindicat, invocând principiul efectului direct al Directivei. „Totodată, vom solicita Comisiei U.E., deschiderea procedurii de infringement pentru netranspunerea în mod adecvat a legislaţiei UE privind timpul de muncă, respectiv Directiva 2003/88/EC”, subliniază liderii Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”.
Conform calculelor sindicaliştilor, totalul beneficiilor anuale suplimentare la care au dreptul medicii, în aceste condiţii ,este de 8.801 lei; ceea ce înseamnă o sumă totală de 26.403 lei în situaţia recuperării sumelor în instanţă pe ultimii 3 ani.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here