Termen limită de înscrieri pentru preşedinţii sau locţiitorii secţiilor de votare

416

Persoanele care doresc să se înscrie pentru funcţiile de preşedinţi sau locţiitori ai birourilor electorale din cadrul secţiilor de votare ce vor fi amenajate cu ocazia alegerilor din 25 mai pentru desemnarea reprezentanţilor din România în Parlamentul European, o mai pot face la Instituţia Prefectului până pe data de 5 mai.

“În perioada 16.04.2014 – 05.05.2014, persoanele interesate să fie înscrise în lista cu juriști și alte persoane cu o reputație bună în localitate, din rândul cărora vor fi desemnați președinții secțiilor de votare constituite în vederea alegerilor parțiale pentru Senat din anul 2014 în Colegiul uninominal nr. 2, Circumscripţia electorală nr. 20 – judeţul Gorj, și locțiitorii acestora, pot depune cereri în acest sens la Instituția Prefectului – Județul Gorj sau la sediul primăriei unității administrativ teritoriale pe raza căreia își au domiciliul sau reședința (dacă aceasta face parte din Colegiul uninominal nr. 2 Senat). Cererile în format tipizat se pot procura de la Instituția Prefectului – Județul Gorj, camera nr. 120 (Registratura instituției, unde vor fi și depuse), de la primării sau pot fi descărcate de pe site-ul instituției noastre de la secțiunea special creată pentru alegerile parțiale pentru Senat din anul 2014”, se arată în comunicatul de presă al Prefecturii Gorj.
Programul de depunere al cererilor la Instituția Prefectului – Județul Gorj va fi de luni până joi între orele 09.00-16.00 și vineri între orele 09.00 și ora 14.00.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here