Tentativă de suicid cu Xanax! O tânără de 19 ani din Târgu-Jiu a înghițit un pumn de pastile, după o ceartă cu iubitul

2510

O tânără de 19 ani din Târgu-Jiu a fost luată, ieri în jurul orei 19.30, cu ambulanța și poliția de la domiciliul său, situat în cartierul 9 Mai al municipiului, după ce aceasta a avut o tentativă de suicid. Tânăra într-o stare apropiată comei, spun martorii care au văzut-o urcată pe targă de personalul SJA Gorj, a înghițit, potrivit poliției, un pumn de Xanax, după o ceartă cu iubitul său. Fosta elevă de liceu avea aceste antidepresive în locuință.

O ambulanță cu girofarurile pornite a spart liniștea din cartierul 9 Mai al municipiului Târgu-Jiu, ieri seară, localnicii alarmați văzând în spatele ambulanței și o mașină de poliție. După scurt timp, dintr-o scară de bloc a fost scoasă o tânără pe brațe, și pusă pe o targă, lângă femeie aflându-se și un bărbat, care ar fi fost iubitul acesteia. Fata, într-o stare letargică, a fost urcată în ambulanță, în jurul acesteia agitându-se și doi polițiști. Se pare că fata a fost găsită zăcând în locuință, de iubitul, care a și sunat alarmat la 112, anunțând tentativa de suicid.

IPJ Gorj prin purtătorul de cuvânt, Miruna Prejbeanu, a confirmat apelul la 112 și faptul că tânăra de 19 ani ar fi încercat să-și pună capăt zilelor, după o ceartă cu iubitul său, soluția găsită fiind înghițirea unui pumn de antidepresive, de tip Xanax. Pacienta a fost dusă cu ambulanța la UPU, iar de aici, după trecerea pericolului, direcționată spre Secția de Psihiatrie, cum cere protocolul.

Tânăra deținea pastile de Xanax în locuință, fapt care denotă că le avea prescrise de medicul specialist, acesta nefiind eliberate la farmacii decât pe bază de rețetă. De regulă, Xanaxul se eliberează pentru depresii, insomnii, fiind considerat un antidepresiv destul de puternic.
A.STOICA

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.