Tentativă de omor la Negomir

787

Un tânăr de 21 de ani, din Rovinari, a fost arestat săptămâna trecută, după ce a lovit un alt bărbat cu tacul în cap, provocându-i răni grave. Incidentul s-a petrecut într-un bar din comuna Negomir.

Se pare că cearta dintre cei doi ar fi izbucnit din cauza muzicii. Mai exact, agresorul voia să asculte manele, iar celălalt îi tot schimba muzica. Supărat, tânărul de 21 de ani a pus mâna pe un tac și l-a lovit pe celălalt de mai multe ori în cap. ”Din cercetările efectuate în cauză până în prezent a rezultat că în dimineaţa zilei de 2 iulie 2015 între persoana vătămată şi inculpatul Monea Ionuţ Robert a avut loc un conflict, ocazie cu care inculpatul a aplicat persoanei vătămate mai multe lovituri cu o bâtă în cap, producându-i leziuni traumatice grave, ce necesită pentru vindecare 95-100 de zile de îngrijiri medicale şi care au pus în primejdie viaţa persoanei vătămate”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Victima a fost transportată de urgenţă cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu şi ulterior la Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova, iar Ionuț Monea, tânărul de 21 de ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. El mai este cercetat și pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, anchetatorii au stabilit că acesta a condus autoturismul proprietate personală marca BMW pe drumul judeţean din comuna Negomir, fără a avea acest drept.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here